Maia Sandu a fost ÎNVESTITĂ în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Maia Sandu
Maia Sandu

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost învestită în funcție.

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a preluat oficial joi mandatul prezidenţial în timpul unei ceremonii de învestitură care a avut loc la Palatul Republicii, în cadrul unei şedinţe solemne comune a Parlamentului şi Curţii Constituţionale, informează Radio Chişinău şi Deschide.md.

"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei.", a declarat Maia Sandu, citează Agerpres.

Mesaj dur la adresa socialiștilor

În discursul său de învestire, Maia Sandu a avut un mesaj dur la adresa deputaţilor Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi Platformei 'Pentru Moldova', criticând legile controversate votate de această majoritate parlamentară informală.

"În plină criză, suntem supuşi din nou unui atac violent din partea corupţilor. Ce fel de deputaţi sunt cei care, în loc să aloce mai multe resurse pentru oameni, taie orice şansă a ţării de a obţine ajutoare externe pe timp de criză majoră?', a declarat noul preşedinte al Republicii Moldova.

Totodată, Maia Sandu s-a pronunţat din nou pentru alegeri parlamentare anticipate, subliniind că în parlament nu sunt 51 de deputaţi care să susţină un "guvern al poporului". Maia Sandu este al şaselea preşedinte al Republicii Moldova. Anterior, această funcţie a fost deţinută de Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, Nicolae Timofti şi Igor Dodon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel