Cele mai citite

Lovitură dată PNL-ului în războiul din instanță. Tabăra anti-Bolojan câștigă definitiv

Autor: Ioana Dinu
Ilie Bolojan
foto Agerpres

Ilie Bolojan a pierdut definitiv procesul cu contestatarii din PNL. Curtea de Apel a decis că hotărârile prin care a fost convocat Congresul PNL rămân suspendate.

Update: Reacția PNL

”Partidul Național Liberal a luat act de hotărârea instanței privind suspendarea efectelor Congresului Extraordinar.

Precizăm că suspendarea decisă de instanță rămâne în vigoare numai până la soluționarea definitivă a cauzei, în cadrul căreia instanța urmează să analizeze fondul.

Este, practic, încă o etapă dintr-un proces mai amplu în Justiție, pe care îl vom duce până la capăt. 

Din păcate, și această decizie vine în contradicție cu voința, democratic exprimată, de membrii Partidului Național Liberal, care astfel este ignorată. Respectăm deciziile instanțelor și vom continua utilizarea tuturor căilor legale pentru a ne apăra drepturile și legitimitatea deciziilor adoptate de partid.

În același timp, această hotărâre nu schimbă direcția politică a PNL și nu afectează voința majorității liberalilor. 

Partidul Național Liberal va continua procesul de reformă și de reconstrucție, început în ultimele luni. PNL își va urma obiectivul de a deveni o alternativă credibilă, capabilă și autentică pentru modernizarea României.

În egală măsură, PNL nu va accepta infiltrarea sau influențarea deciziilor sale de către persoane sau grupuri care promovează interesele PSD sub diverse formule sau etichete, aparent independente. Membrii PNL au decis clar direcția partidului, iar această direcție nu poate fi schimbată prin acțiuni în instanță sau prin jocuri de culise.

PNL merge mai departe cu aceeași determinare, respectând legea, respectând voința membrilor săi și rămânând fidel valorilor liberale și angajamentelor asumate în fața electoratului” anunță PNL. 

Decizia de suspendare a convocării Congresului rămâne definitivă

Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul formulat de PNL împotriva deciziei Tribunalului București din 1 iulie, prin care a fost suspendată hotărârea privind convocarea Congresului Extraordinar al partidului. Hotărârea Curții de Apel este definitivă.

Instanța a decis: „Respinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 21.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Este primul dintre cele trei dosare în care conducerea PNL a contestat în apel ordonanțele președințiale obținute de tabăra anti-Bolojan. Celelalte două hotărâri favorabile contestatarilor, pronunțate de Tribunalul Ilfov pe 18 iunie și de Tribunalul București pe 8 iulie, nu au ajuns încă pe rolul instanței de apel.

Acțiunea a fost deschisă în instanță de 18 liberali care îl contestă pe Bolojan: Hubert Thuma,  Adrian Veștea, Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisiei, Andrei Baciu, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Ioan Bogdan, Ion Iordache, Ciprian Pandea, George Scarlat, Dragoș Soare, Răzvan Prișcă, Sebastian Rusu și Aneta Matei.

Pe 19 iunie, Consiliul Național al PNL a decis să convoace un congres extraordinar al partidului pentru 21 iunie. 

La Congresul respectiv, Ilie Bolojan a fost reales președinte PNL, alături de o nouă echipă de conducere din care au fost eliminați cei care au format tabăra Veștea.

VEZI ȘI: Ripostă în PNL. Bolojan, față-n față cu puciștii, a ”decapitat” partidul la București. Șase lideri, destituiți ”statutar”

Deciziile instanțelor împotriva taberei Bolojan:


 

18 iunie 2026 - Tribunalul Ilfov a suspendat deciziile de sancționare impuse de conducerea PNL, condusă de președintele Ilie Bolojan, împotriva parlamentarilor care doreau să voteze învestirea Guvernului Veștea.


1 iulie 2026 - Tribunalul București dă dreptate contestatarilor lui Bolojan. Magistrații suspendă hotărârea Consiliului Național Extraordinar al PNL prin care a fost convocat Congresul.


8 iulie 2026 - Tribunalul București suspendă, cu titlu executoriu, noua conducere a PNL apropiată de Ilie Bolojan, noul statut, excluderile și restul deciziilor luate de Bolojan.

În esență, instanțele au dat câștig de cauză parlamentarilor contestatari din tabăra anti-Bolojan și au apreciat că deciziile conducerii PNL au fost afectate de probleme de legalitate. Motivele reținute de cele două instanțe au fost însă diferite: Tribunalul Ilfov a invocat încălcarea unor prevederi constituționale, iar Tribunalul București a reținut nereguli privind respectarea procedurilor prevăzute de Statutul PNL.

În motivarea deciziei pronunțate de Tribunalul Ilfov, judecătorii au invocat jurisprudența Curții Constituționale și au zis că „parlamentarii se află în slujba cetățenilor, nu a partidelor”. Adică niciun partid nu poate constrânge un ales să voteze într-un anumit fel sub amenințarea pierderii mandatului.

Tribunalul București a suspendat hotărârile Consiliului Național și ale Congresului Extraordinar din 21 iunie, în cadrul căruia Ilie Bolojan a fost reconfirmat președinte al PNL. Instanța și-a întemeiat soluția pe aspecte procedurale și pe prevederile Statutului PNL. S-au reținut nereguli în adoptarea hotărârilor contestate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (1)

# CIINII LATRA, URSU' MERGE !!!   •   21 Iulie 2026   •   15:53

De asta nu mai poate SPINU... Dak au singe in instalatie, PSEUDO-magistratii, sa ia urma milionului de euro ce se invirteau prin biroul lui...Doar vorbe, zero fapte...

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close