Scăderea pragului vizând procentul persoanelor aparținând unei minorități din totalul populației unei unități administariv-teritoriale, are ca scop prevenirea pierderii identității și limbii materne, este de părere preşedintele UDMR Sălaj, deputatul Seres Denes.
Deputatul UDMR şi-a exprimat nemulţumirea vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, în ceea ce priveşte respingerea în Camera Deputaţilor a proiectului privind modificarea şi completarea Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, care prevede scăderea pragului de la 20% la 10% al numărului persoanelor aparţinând minorităţii naţionale din totalul populaţiei unităţii administrativ-teritoriale pentru care autorităţile au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia folosirea limbii materne.
"Ne-am fi aşteptat să discutăm fiecare amendament, fiecare articol, să votăm, să vedem dacă ajungem la un consens, pentru că noi nu eram foarte legaţi de procentul de 10%. Puteam accepta şi 15%. În aceste condiţii să ştiţi că în Sălaj erau vizate doar două localităţi, Zalău şi Cuzăplac, iar în toată ţara 41 de comunităţi erau beneficiare a acestei reglementări. Ceea ce a fost supărător este că fără a se discuta, s-a respins legea, fără a respecta uzanţele parlamentare. (...) Noi întotdeauna am acţionat în sensul dialogului politic. Nu se pot rezolva probleme în secolul XXI fără dialog. Nu întâmplător se spune în Europa că multiculturalismul şi multilingvismul sunt o bogăţie. Da! Sunt o bogăţie pentru că aceste culturi se întrepătrund şi se completează reciproc", a declarat parlamentarul, potrivit Agerpres.
Seres Denes a precizat că, din punctul său de vedere, UDMR insistă în folosirea limbii materne pentru a nu se pierde limba şi identitate minorităţilor.
"Folosirea limbii materne (...) este de altă natură, de a-şi păstra identitatea. Că dacă foloseşti numai acasă, în bucătărie, limba ta maternă, până la urmă o pierzi de tot, dacă nu o poţi folosi şi în societate. O limbă, dacă nu se vorbeşte, se pierde, se uită. (...) De aceea insistăm noi ca şi în limba maternă să poţi comunica, pentru a nu se pierde limba, cultura. Ăsta este sensul. Nu ca să facem în ciuda cuiva. Acesta este trendul european", a susţinut preşedintele UDMR Sălaj.
Acesta şi-a exprimat speranţa că modificările propuse de UDMR la Legea 215/2001 a administraţiei publice locale vor fi discutate măcar în Senat, înainte de votul în această cameră decizională.
"Eu însă am speranţa că în a doua Cameră, Senatul, prin discuţii, prin înţelegeri cu majoritatea vor fi acceptate, chiar dacă nu toate, propunerile noastre, pentru că o lege este o ofertă politică. Nu prea sunt legi care să treacă prin Parlament fără observaţii sau fără amendamente. (...) Eu tare sper că în Senat, când va ajunge pe ordinea de zi, acest lucru se va întâmpla, pentru că dialogul este singurul lucru care poate duce la progres", a adăugat Seres Denes.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii 215/2001 a administraţiei publice locale, iniţiat de UDMR.
Proiectul de lege prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor, şi-au declarat apartenenţa etnică sau în care există un număr semnificativ de cetăţeni aparţinând minorităţilor naţionale, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia folosirea limbii materne, în conformitate cu procedurile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu