Lettres dansantes la Ateneul Român

Foto: Aurelia Visoran
Foto: Aurelia Visoran

Interferența artelor se dovedește, în contemporaneitate, o inepuizabilă sursă de inspirație pentru muzicieni, și nu numai. Dar muzica are poate, în context, un statut special; mulți pictori s-au lăsat seduși de armoniile capodoperelor – mă gândesc acum la patima lui Salvador Dali pentru muzica lui Richard Wagner ! - mai puțini muzicieni, au pus mâna pe penel pentru a se juca cu formele și culorile – unul dintre ei a fost Arnold Schoenberg! Mulți scriitori și-au declarat interesul pentru arta sunetelor - Cioran îi adora pe Bach și pe Mozart - puțini muzicieni au fost tentaţi să își aștearnă gândurile și sentimentele în cuvinte, și asta nu numai în comentarii despre muzică (J.J.Rousseau).

Există puține personalități complexe pentru care cuvântul, culoarea, forma și sunetul aveau importanță (aproape) egală. Una dintre acestea a fost germanul Ernst Theodor Amadeus Hoffmann (1776-1882) - cel de-al treilea prenume a fost ales mai târziu de către autor, din admirație pentru Mozart - scriitor, compozitor și pictor romantic cu uriașă influență în epocă .

În Recitalul intitulat Lettres dansantes - ETA Hoffmann: critic, compozitor si scriitor, doi pianiști care, venind din spații culturale diverse – Aurelia Vișovan, România și Can Çakmur, Turcia - s-au întâlnit la Viena și au conceput un program interesant și original, în care ne oferă, o extrem de rară ocazie de a cunoaște gândurile lui ETA Hoffmann despre muzică – Bach, Mozart – dar și o partitură semnată de scriitorul–compozitor, o Sonată pentru pian.

Marți, 21 martie, la 19:00 - 21:00, la Sala mica a Ateneului, puteţi audia acest Recital de pian.

În program:

Lectură din scrierile lui ETA Hoffmann despre J. S. Bach, urmată de Fantezia cromatică şi fuga, BWV 903 de Johann Sebastian Bach

Lectură din scrierile lui ETA Hoffmann despre W. A. Mozart şi  Sonata pentru pian la 4 maini în si bemol major, KV 358 de Wolfgang Amadeus Mozart. Programul mai cuprinde Marea fugă, op. 133 de Ludwig van Beethoven, Sonata pentru pian nr. 1, în fa minor de ETA Hoffmann şi Bilder aus Osten, op. 66 de Robert Schumann.

Aurelia Vişovan s-a născut la 30 iunie 1990 în Sighetu Marmaţiei, în Maramureş. A început studiul pianului în localitatea natală, la vârsta de 5 ani, sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. Încă de la vârsta de 6 ani a participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, obţinând peste 20 de premii I . La vârsta de 12 ani Aurelia susține deja primul ei concert cu orchestra, la Cluj, interpretând Concertul în Re major de Joseph Haydn.

De la vârsta de 12 ani îşi continuă studiile la Cluj, mai întâi la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, sub îndrumarea profesoarei Gerda Türk, iar mai apoi din 2008, la Academia de Muzică „G.Dima”, unde până în 2010 beneficiază de îndrumarea şi sprijinul prof. univ. dr.Adriana Bera. În 2011 este acceptată să studieze la Universitatea de Muzică din Viena, unde în prezent lucrează cu prof. univ. Martin Hughes.

Din 2013 Aurelia Vișovan a început și studiul clavecinului la Universitatea de Muzică din Viena, la clasa prof.Gordon Murray. În calitate de clavecinistă a fost deja invitată să cânte în Festivalul Bach Woche din Viena și în Muzeul de Instrumente Tagliavini de la Bologna.

A participat la numeroase workshopuri şi cursuri de măiestrie cu muzicieni renumiţi, printre care Gabriel Amiras, Boris Berman, Dang Thai Son, Stephen Hough, Cordelia Höfer-Teutsch, Andrzej Jaśinski, Diana Ketler, Robert Levin, Sontraud Speidel și Mihaela Ursuleasa, fiind, de asemenea, selectată ca bursieră a proiectului SoNoRo-Interferenţe. Printre muzicienii cu care Aurelia Vișovan a colaborat se numără personalităţi precum Alexander Sitkovetsky, Ildikó Raimondi, Natalia Lomeiko, Julian Arp sau Seiya Ueno, lucrând în mod repetat sub îndrumarea profesorului Johannes Meissl, a muzicienilor din Altenberg Trio și a violoncelistei Natalia Gutman.

În mai 2012, Aurelia a fost invitată să susțină Concertul de Deschidere al festivalului Sächsisches Mozartfest în Chemnitz, Germania, împreună cu Philharmonisches Kammerorchester Dresden, condusă de maestrul Wolfgang Hentrich. În 2013, pianista și-a făcut debutul în Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, interpretând Concertul nr.2 de P.I.Ceaikovsky, alături de Das Sinfonie Orchester Berlin sub conducerea dirijorului Stanley Dodds.

Printre cele mai recente premii se numără Premiul I la Concursul de Pian Hildegard Maschmann din Graz, în 2014 și Premiul I la Concursul Internațional de Pian Ciudad de Huesca, Spania, în 2015.

(w670)

Foto: Can Çakmur

Can Çakmur s-a născut la Ankara în 1997. Primele impulsuri către muzică le-a primit de la pianiștii Emre Sen, Marcella Crudeli și Jun Kanno, iar din 2010 a participat la diverse cursuri de măiestrie unde a lucrat, printre alții, cu artiști precum Ewa Kupiec, Arie Vardi sau Alan Weiss. În prezent își urmează studiile la Hochschule für Musik Franz Liszt din Weimar, la clasa prof. Grigory Gruzman, studiind în paralel cu Diane Andersen în Belgia. În 2012 a câștigat premiul I la cel de-al XXII-lea Concurs Internațional de la Roma și din același an începe să ia parte la festivaluri internaționale de muzică precum Antaliya Piano Festival, Bodrum D-Marin International Music Festival sau Notti Romana al Teatro di Marcello.

Can Çakmur a fost acceptat în 2013 în proiectul G&S Pekinel Young Musicians on the World Stages și a câștigat în același an Premiul EMCY și bursa pentru Academia PIANALE Junior. În 2014 este selectat ca „Tânăr muzician al Anului” în cadrul Donizetti Classical Music Prizes, în Turcia, și a câștigat premiul III și Premiul Special Bartók la Concursul pentru tineri pianiști F.Liszt de la Weimar. Tot în 2014 a fost invitat să cânte în concertul de deschidere a stagiunii Orchestrei de Stat din Eskisehir, Turcia, iar în 2015 a inaugurat cea de-a 43-a ediție a Istanbul Music Festival. În stagiunea 2015-2016, Can Çakmur a cântat în săli precum Eindhoven Muziekgebouw, Albert Long Hall Istanbul sau CRR Hall Istanbul.

În calitate de bursier al proiectului „Young Musicians on the World Stages”, Can Çakmur este sprijinit de TUPRAS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel