Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri că este nevoie de un proiect de modificare a pachetului de legi privind Justiţia, deoarece acest obiectiv se regăseşte în programul de guvernare şi au trecut 13 ani de la adoptarea acestora.
"De ce legile Justiţiei acum? Pentru că fac parte din programul de guvernare, pe de o parte. Pentru că aceste trei legi ale Justiţiei, deşi nu sunt singurele (...), adică Justiţia în România nu se desfăşoară numai după aceste trei legi, au fost adoptate în 2004. Au trecut 13 ani de la adoptare, iar între timp România a devenit stat membru al UE ", a afirmat Toader.
El a explicat că adoptarea pachetului de legi privind Justiţia nu se va realiza prin ordonanţă de urgenţă, ci va fi înaintat Executivului. Toader a spus că speră ca Guvernul să aprobe acest pachet de legi şi să îl trimită Parlamentului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News