Legile Justiției. CCR, decizie privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Curtea Constitutionala
Curtea Constitutionala

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, că sunt neconstituţionale unele dispoziţii din modificările la Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu. 

El a spus că au fost admise obiecţii care vizau mai ales răspunderea magistraţilor. 

"Am reuşit să ne pronunţăm cu privire la legea cu privind la statutul magistraţilor şi procurorilor. (...) Soluţiile au fost de respingere ca inadmisibile a unor texte care vor fi precizate în comunicate şi care se referă la nemotivarea mai ales a criticilor. Am admis o serie de critici care vizează critici intrinseci referitoare la mai multe texte din cuprinsul legii. (...) Unele dintre aceste critici care vizau mai ales răspunderea magistraţilor au fost admise şi am cerut redefinirea erorii judiciare, a relei-credinţe şi a gravei neglijenţe. Celelalte texte pentru care am admis obiecţia de neconstituţionalitate sunt prevăzute în comunicate. Pentru o altă serie de texte am respins ca neîntemeiate criticile", a precizat şeful CCR.

Întrebat dacă au fost respinse sau admise criticile PNL privind competenţa preşedintelui de numire a procurorilor, Valer Dorneanu a precizat: "După cum v-am spus, unele din acestea au fost respinse ca nemotivate, iar altele au fost admise şi ele privesc practic mai buna definire a împărţirii atribuţiilor între CSM şi preşedintele României. (...) Cu privire la preşedinte veţi găsi acolo în ce situaţii s-a respins. În multe situaţii s-a admis pentru că nu au fost corelate soluţiile între precizările care există cu privire la aceste lucru în atribuţiile CSM-ului şi în restul prevederilor legale". 

Legea, retrimisă Parlamentului

Preşedintele CCR a menţionat că, după motivarea deciziei, şi cel mai probabil va fi redactată şi o opinie separată, legea se va retrimite Parlamentului pentru a fi reexaminată. 

"Pe admiteri - majoritatea au fost cu unanimitate, exceptând câteva unde se vor redacta opinii concurente, deci şi acelea au fost de acord, iar la respingeri acolo a fost cu majoritate", a explicat votul şeful Curţii. 

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen de marţi s-au aflat obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (formulată de 56 de deputaţi PNL), obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (formulată de 52 de deputaţi PNL), precum şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (formulată de ÎCCJ). 

Unanimitate de voturi

Pe 23 ianuarie, Curtea a adoptat cu unanimitate de voturi obiecţiile de neconstituţionalitate privind patru puncte din articolul I al Legii privind organizarea judiciară. Totodată, s-au respins, cu majoritate de voturi, obiecţiile referitoare la celelalte dispoziţii ale actului normativ. 

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 29 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 2, 4, 29 şi 61 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale. Cu majoritate de voturi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate formulată de aceiaşi autori şi a constatat că celelalte dispoziţii ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport de criticile formulate", se preciza într-un comunicat al CCR.

Tot pe 23 ianuarie, Curtea a amânat, pentru 30 ianuarie, pronunţarea unei soluţii asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Partidul Naţional Liberal cu privire la modificările aduse Legilor 303 şi 317. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel