Monica Anisie, ministrul Educației în Guvernul Orban, și-a cerut scuze după o greșeală gramaticală

AGERPRES
AGERPRES

În ziua în care se votează Legile Educației, în plenul Senatului a luat cuvântul Monica Anisie.

Monica Anisie a fost ministrul Educației și Cercetării al României începând cu 4 noiembrie 2019 până pe 23 decembrie 2020, fiind ministrul educației în ambele guverne Ludovic Orban. Acum este senator și președintele Comisiei pentru învățământ din Senat.

Când a vrut să-și exprime punctul de vedere în Senat privind Legile Educației, Monica Anisie a făcut o greșeală majoră, un dezacord între subiect și predicat. Culmea este că a făcut greșeala citind de pe o foaie, nici măcar nu vorbea liber.

„Aceste legi este despre viitor”, a zis Monica Anisie la tribuna Senatului, în timp ce-și citea discursul de pe o foaie. Desigur, formula corectă era: „Aceste legi sunt despre viitor”.

Paradoxal este că greșeala vine de la... un profesor de limba română. Monica Anisie a predat această materie.

După câteva minute, Monica Anisie a venit la microfon și a cerut scuze pentru greșeala făcută. A dat vina pe oboseală.

„Am lucrat atâtea zile și nopți la Legile Educației în ultima perioadă. Îmi cer scuze. De emoție, de oboseală, am greșit. Îmi cer scuze că am spus greșit atunci când m-am exprimat. Corect era: „legile educației sunt despre viitor”, a zis Monica Anisie.

Vedeți mai multe aici:

Legile Educației sunt la vot, în plenul Senatului, astăzi, pe 22 mai 2023.

Comisia de învăţământ a Senatului a dat, joi, raport favorabil cu amendamente admise şi respinse proiectului legii învăţământului superior, USR votând împotrivă.

USR a propus, într-o adresă înregistrată la Biroul permanent, ca rapoartele să fie acordate până pe 15 iunie, pentru a permite "o dezbaterea serioasă" a proiectelor legilor educaţiei.

Senatul e for decizional pentru aceste proiecte.

VEZI ȘI: Scandal la Senat - se votează Legile Educației. Ligia Deca se spală pe mâini de salariile profesorilor: Nu sunt în Legile Educației / video - https://www.dcnews.ro/scandal-la-senat-se-voteaza-legile-educatiei-ligia-deca-se-spala-pe-maini-de-salariile-profesorilor-nu-sunt-in-legile-educatiei-video_917183.html

VEZI ȘI: Nu este prima dată când Monica Anisie face praf limba română - TEXT REPUBLICAT DIN 1 SEPTEMBRIE 2020:

Pentru că m-a frapat mesajul transmis de Monica Anisie, ministrul Educației, profesoară de limba și literatura română chiar pe 31 august, Ziua Limbii Române, am vorbit cu un profesor alături de care am tras câteva concluzii.

Discuția am avut-o cu o profesoară de limba și literatura română. Textul ministrului Monica Anisie este fad, formal, cu termeni de dicționar, nimic afectiv pentru limba română, pentru care, se presupune, că s-a făcut profesoară de această materie. Confuz și arid, textul este dedicat lingușelii UE și activității de colaborare a ministerului cu nu-știu-ce asociație, nicidecum limbii române. Ultimul paragraf este monumental de snobistic, menit să șocheze pe toți cei care mai țin minte dezacordurile, pleonasmele și cacofoniile din exprimarea fals intelectuală și, vorba dumneaei, construită.

De altfel, „contextualizarea românismului” are numai trecut și viitor, iar prezentul se manifestă doar prin câteva semne construite și trăite „cronologic”. Cele două metafore din final sunt ridicole și, dacă n-ar fi despre limba română, ar fi chiar amuzante!: limba nobilă, dar mai ales „plină de rod”!

Singura râvnă a Monicăi Anisie a izvorât din snobismul de a șoca, din dorința de a părea o intelectuală care să-i uimească pe toți cei care nu au uitat:

* stâlcirea cuvântului „PEPSIGLASUL”;


* pleonasmul „URMEAZĂ ÎN PERIOADA URMĂTOARE”;


* cacofonia „Am lucrat CU COLEGII mei din MEC”.


Dar cele mai jenante sunt năucitoarele DEZACORDURI, sesizate chiar și de cei mai puțin „școliți”:


*„(...) activitățile didactice SE POATE SUSPENDA”;


* „Profesorii pentru învățământ preșcolar, educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului pe care ÎL PRIMEȘTE de la Ministerul Educației.;


* „(...) norme pe care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii LE VA PUBLICA probabil mâine.”.


Pristanda, cel „scrofulos la datorie”, poate fi gelos!

Iată textul pe care Monica Anisie, profesoară de limba și literatura română, l-a scris de Ziua Limbii Române:

”Astăzi, 31 august, atât în România, cât și în Republica Moldova se sărbătorește Ziua Limbii Române. În calendarul evenimentelor culturale se înscrie și sărbătoarea limbii, cea care înnobilează educația, consfințind personalitatea poporului, în timp și pentru istorie, prin dimensiunea care definește umanitatea – comunicarea complexă, culturală, afectivă, întru cunoaștere.


Dragi copii, stimați colegi, conștiința apartenenței la poporul român este componenta personalității voastre care vă asigură, în timp, prin educație, certificarea unei legături cu neamul românesc. Numai așa, având conștiința identității lingvistice, culturale, istorice, putem deveni cetățeni respectați ai Europei unite.


Lingvistic, LIMBA ROMÂNĂ - limba noastră maternă - își are adânci rădăcini istorice, care construiesc treptele existenței naționale.


O contribuție importantă la răspândirea limbii române în lume o au și cei care o studiază ca limbă străină. În acest sens, reamintesc parteneriatul Institutului Limbii Române, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării, cu Ambasada României în Franța. Cursurile de Limbă, cultură și civilizație română, ce vor debuta în câteva școli din Franța, în septembrie, vin să întărească ideea că, indiferent de naționalitate, oricine, prin orice modalitate, poate avea un aport considerabil în promovarea limbii române, devenind, astfel, ambasadori culturali ai țării noastre.


Prin LIMBA ROMÂNĂ, în prezentul european pe care îl trăim sub semnul comuniunii, al multiculturalismului și al diversității, contextualizarea românismului se face între două dimensiuni ale timpului – trecut și viitor. Limba noastră maternă construiește semnele prezentului în care trăim cronologic, ființa noastră națională, afirmând consecvent și argumentat valorile românești în context universal.

ANI NOBILI ȘI PLINI DE ROD LIMBII ROMÂNE, la ceas aniversar!”.

Parcă nu greșesc dacă spun că Monica Anisie a nimicit limba română. Că a făcut-o praf. Că a dat cu ea de pământ. Măcar suna mai românește decât textul său...

Acest text reprezintă o opinie. Este un text realizat cu ajutorul unei profesoare de limba și literatura română care a analizat textul ministrului Educației. Reamintim: textul este republicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel