Liviu Dragnea a spus, joi, că nu înţelege nemulţumirea celor care au ieşit în stradă sau pe cea a şefului statului, în condiţiile în care ministrul Justiţiei a prezentat doar nişte principii, nişte propuneri în ceea ce priveşte pachetul de legi pe justiţie.
"Este doar începutul unui proces care nu va fi simplu, un proces legislativ, constituţional şi democratic. (...) Niciun ministru nu e robot, oamenii sunt membrii Guvernului, au puncte de vedere, cred în ele, le susţin, le argumentează. În perioada următoare fiecare trebuie să spună argumente şi contraargumente, dar într-un mod civilizat. Noi trebuie să facem eforturi să avem capacitatea, în această ţară, să gestionăm dezbateri civilizate, nu cu patimă şi nu apărând interese personale, care practic sunt şi temporare", a declarat Dragnea, joi, la Neptun.
Întrebat ce părere are referitor la procedura de numire a procurorilor şefi, preşedintele PSD a spus: "În toate zilele în care voi m-aţi alergat pe mine prin Parlament, eu am avut un punct de vedere astă-toamnă. Nu mi l-am schimbat. Nu ştiam (de această procedură de numire - n.r.) când a anunţat că va ieşi pe 23 august, ci doar că va ieşi. Am stat deoparte şi foarte bine am făcut. (...) Eu nu reacţionez în situaţii din astea imediat, nu mă năpustesc. Noi vorbim aici totuşi de nişte propuneri, care vor deveni doar proiecte de lege şi vor fi dezbătute în Parlament, aşteptate de foarte mulţi oameni şi de întreaga societate. (...) Ministrul Justiţiei a fost foarte riguros şi a respectat procedura".
Liviu Dragnea susţine că nu înţelege 'de ce este toată agitaţia', inclusiv din partea preşedintelui Klaus Iohannis. "Sincer nu înţeleg ce e cu atâta agitaţie. (...) Eu am înţeles că ieri au fost prezentate nişte principii, nişte propuneri, nici măcar nu au apărut proiectele de lege. E cale lungă, am înţeles că o să trimită nişte proiecte de lege la CSM, pentru un aviz, după care să ajungă în Parlament unde o să se dezbată. Nu trebuie omorât un om care are nişte păreri, că are nişte propuneri, nu e vorba nici de ordonanţă, nici de lege promulgată şi publicată. Mie mi se pare că s-au grăbit toţi, inclusiv preşedintele. (...) N-am înţeles foarte bine supărarea domnului preşedinte, pentru că sunt nişte principii aici. Şi nici nu vreau să mă bag în comentarii. O să avem atât de mult timp şi atât de multe ocazii să comentăm aceste proiecte de lege când vor ajunge în Parlament, încât nu vreau să mă repet de acum', a spus liderul PSD.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu