Legea offshore a fost aprobată de Camera Deputaților și merge la promulgare

Breaking news
Breaking news

Legea offshore a fost aprobată, miercuri, de Camera Deputaților și merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Decizia a fost luată, miercuri, cu 248 voturi „pentru” și 34 „împotrivă”. De menționat că împotrivă au votat parlamentarii AUR.

„Practic, România, în urma adoptării acestui proiect legislativ, poate începe exploatarea gazelor din Marea Neagră. Au fost blocate până acum. Proiectul aduce stabilitate, predictibilitate, un sistem fiscal prietenos. Dăm certitudinea investitorilor că modelul fiscal, redevențele vor rămâne aceleași pe toată perioada acordurilor petroliere. Mai mult, asigură secutatea energetică a României. Nu pot să nu remarc faptul că la comisii un singur partid s-a opus, că vrea să crească fiscalitatea. Oare ce să însemne asta? Doriți să rămânem dependenți de gazele rusești? Ascultați de Kremluin și de ordinele lui Putin? Ajunge”, a spus ministrul Virgil Popescu în timpul dezbaterilor.

Amintim că Legea offshore a primit, marți, raport favorabil în comisiile de specialitate din Camera Deputaților. Împotriva raportului favorabil au votat patru deputați, iar restul au votat favorabil.

Săptămâna trecută, proiectul a fost aprobat de Senat, cu 91 voturi „pentru” și 13 „împotrivă”.

„A trebuit să vină PSD din nou la guvernare pentru ca această lege să fie în dezbatere și să fie... împreună cu cei din actuala coaliție de guvernare. Ne uităm la inițiatori și vedem că liderii sunt toți prezenți acolo, împreună cu ministrului Energiei, ceea ce dă o garanție că această lege e bună pentru cetățenii României. E necesar să fie adoptată azi pentru avem un război în preajma României, avem nevoie de gaze. Înseamnă un miliard de metri cubi pe an”, spunea în timpul dezbaterilor Radu Oprea (PSD).

„Importanța aceste legi vine prin faptul că va debloca exploatarea gazelor din Marea Neagră. Trăim într-un context geopolitic destul de complicat, iar companiile trebuie să aibă garantată stabilitatera și predictibilitatea. Această lege a încercat să rezolve această problemă. Statul român face un pas important în stabilitatea energetică. Putem deveni, în scurt timp, un jucător important pe piața energetică în Europa”, a spus și Sorin Ioan Bumb (PNL)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel