Executivul a aprobat 568 de amendamente la proiectul descentralizării, dintr-un total de 2.040 amendamente depuse de către parlamentari, majoritatea legate de forma proiectului, proceduri de tehnică legislativă şi erori materiale din anexe, a afirmat Mirel Palada.
Consilierul premierului, Mirel palada, a susţinut că un singur amendament din totalul celor aprobate a intervenit pe fondul de lege, în ceea ce priveşte intabularea unor imobile, pentru ca ulterior să afirme că şi acesta este tot o "corectură pe formă".
"A fost, din discuţie, un singur amendament pe fond, pe fondul de lege. Este vorba despre un amendament ce făcea vorbire despre intabularea acestor imobile şi bunurilor care trebuiau trecute din proprietatea publică statului în proprietatea... a componentei centrale înspre administraţia locală. Erau nişte componente de procedură legislativă ce au trebuit să fie reglementate şi limpezite, pentru că era o forumulare aproximativă în cadrul acestui amendament. Deci, tot o corectură pe formă", a spus Palada.
Guvernul îşi angajează, marţi, răspunderea asupra proiectului legii descentralizării, în faţa Parlamentului.
PDL a anunțat că va încerca să iniţieze o moţiune de cenzură şi va solicita colaborarea UDMR, PPDD, "chiar şi a PNL", a declarat, luni, după şedinţa BPN al PDL, purtătorul de cuvânt al partidului, Adriana Săftoiu. În schimb, reprezentanții UDMR au declarat că nu vor da curs unei moțiuni de cenzură inițiată de PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu