Lege schimbată pentru a scăpa de condamnare. Tajani acuză România, dar uită ce a făcut Berlusconi

Silvio Berlusconi a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai controversați premieri ai Italiei.

DC News vă amintește un episod uitat cu Silvio Berlusconi. Când era prim-ministrul Italiei, era încolțit, la mijloc fiind vorba de miliarde de euro. Silviu Berlusconi a făcut o mișcare surprinzătoare: a schimbat legea pentru a nu putea fi condamnat. Avea majoritate și a trecut lege prin Parlament. 

Implicat în mai multe procese, Berlusconi a fost în centrul unor scandaluri prin care legea a fost modificată în favoarea sa în perioada în care deținea majoritatea.

Proiect de lege care propunea limitarea duratei proceselor italiene

Potrivit The Telegraph, în 2009, Gianfranco Fini, cel mai important aliat al fostului premier și fostul lider al formațiunii ”Alianța Națională”, a introdus în Parlament un proiect de lege care propunea limitarea duratei proceselor italiene, care durau chiar și un deceniu. Măsura a fost motivată prin necesitatea imediată de reformă a sistemului judiciar din Italia, însă atât opoziția cât și media au subliniat că principalul beneficiar este Silvio Berlusconi, în perioada respectivă în vârstă de 73 de ani și premier al Italiei. Coincidența făcea ca două procese în care Berlusconi era acuzat de fapte de corupție să înceapă tocmai în acea lună.

Cele două procese împotriva lui Berlusconi au fost reluate atunci, după ce fostul premier a introdus cu un an înainte un proiect legislativ care îi oferea imunitate în timpul mandatului, proiect care fusese declarat neconstituțional.

Astfel, prin noua lege trecută prin Parlament în 2009, care limita durata proceselor, Berlusconi scăpa de acuze.

Mai mult, în 2013, Silvio Berlusconi era condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Mediaset în care fusese acuzat de fapte de corupție. Totuși, Berlusconi a scăpat printr-o altă lege cu ”dedicație”. Potrivit unei legi de amnistie, lege ce a fost introdusă chiar de el în 2006, pentru scăderea numărului deținuților, pedeapsa i-a fost redusă la numai un an. Iar potrivit aceleiași legi, condamnații cu vârste mai înaintate de 70 de ani își puteau ispăși pedeapsa la domiciliu.

Astăzi primim lecții despre justiție... din Italia

Preşedintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, s-a declarat miercuri preocupat de presiunile statului român asupra fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, care este candidata preferată de legislativul comunitar pentru noul rol de procuror-şef european, relatează Reuters.

"Vreau să exprim toată preocuparea Parlamentului European pentru situaţia care a apărut", a declarat Tajani în cadrul miniplenarei de la Bruxelles a Parlamentului European, după ce Laura Codruţa Kovesi a fost plasată vineri, 29 martie, sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI, Nicolae Popa.

"Dna Kovesi rămâne candidata noastră şi continuă să se bucure de respectul şi sprijinul nostru", a spus el, adăugând că va scrie guvernului de la Bucureşti pe această temă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel