Lege - Program de susţinere a activităţii de reproducţie a bubalinelor. Iohannis, cerere către Parlament

Iohannis
Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Programului de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul de creştere a bubalinelor, motivând că unele prevederi sunt neclare şi lipsite de predictibilitate. 

În cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Senatului, Teodor Meleşcanu, şeful statului arată că această lege instituie o schemă de ajutor de stat, în valoare de 30 de milioane de euro, asigurată din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care are ca obiect îmbunătăţirea nivelului de performanţă şi sustenabilitate al fermelor de reproducţie a bubalinelor.

Astfel, legea reglementează aspecte privind beneficiarii, criteriile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, intensitatea ajutorului de stat şi valoarea ajutorului, precum şi aspecte privind modalitatea de accesare a programului, durata de aplicare şi bugetul schemei de ajutor de stat şi modalitatea de efectuare a controalelor la faţa locului. 'Unele dintre dispoziţiile actului normativ transmis la promulgare sunt însă neclare şi lipsite de predictibilitate, putând afecta obligaţiile ce-i revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, astfel încât considerăm că se impune reexaminarea acestei legi de către Parlament', spune Iohannis.

Şeful statului menţionează că legea instituie posibilitatea, în anumite condiţii, pentru fermierii care s-au instalat în cei cinci ani anteriori datei de depunere a cererii de finanţare în program, să beneficieze de o majorare a ajutorului acordat, arătând că această prevedere este lipsită de precizie, nefiind clar care este momentul la care această condiţie se raportează. 'Din actul normativ supus reexaminării nu se poate stabili dacă măsura vizează fermierii care s-au instalat în ultimii cinci ani sau pe cei care trebuiau să îşi demareze activitatea cu cel puţin cinci ani înainte. În acest context, semnalăm că şi expresia 's-au instalat' contribuie la neclaritatea normei, putând da naştere mai multor interpretări', se arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele Iohannis menţionează şi că legea prevede că schema de ajutor de stat prevăzută în acest act normativ se notifică Comisiei Europene, dar stipulează şi că, în situaţia în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conţine prevederi noi sau diferite faţă de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează şi/sau se modifică în mod corespunzător. El subliniază că este necesar ca această prevedere să fie compatibilă cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu, precizând că ajutorul de stat în discuţie este unul nou.

Şeful statului indică faptul că orice proiect de acordare a unui ajutor nou se notifică în timp util Comisiei de către statul membru în cauză, iar ajutorul de stat nu poate fi acordat decât în cazul în care Comisia a adoptat sau se consideră că a adoptat o decizie de autorizare a acestuia. 'Considerăm că adoptarea măsurilor preconizate ar trebui să se facă după notificarea schemei şi autorizarea sa de către Comisia Europeană.

În contextul în care se intenţionează adoptarea actului normativ de reglementare a schemei de ajutor de stat înainte de autorizarea propriu-zisă a Comisiei Europene, apreciem că legea ar trebui să prevadă dispoziţii care să indice, fără echivoc, că aplicarea/implementarea se va face numai după autorizarea de către Comisie, pentru a putea fi considerat că autorităţile naţionale îşi îndeplinesc obligaţiile ce le revin în materia ajutorului de stat. În lipsa unor asemenea prevederi, există riscul ca ajutorul de stat acordat să fie considerat ajutor de stat ilegal şi, ca atare, supus recuperării şi sancţiunilor aferente, ceea ce ar fi de natură să aducă prejudicii autorităţilor competente şi, mai ales, beneficiarilor schemei.

Din acest punct de vedere, Parlamentul urmează să analizeze utilitatea completării legii cu dispoziţii care să prevadă că aplicarea schemei se va face după primirea, din partea Comisiei Europene, a deciziei de autorizare a Programului de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul de creştere a bubalinelor', mai spune Iohannis, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel