Corpul neînsufleţit al lui Kim Jong-il va fi îmbălsămat şi expus în imensul mausoleu Kumsusan din Phenian, unde se află deja rămăşiţele tatălui său, Kim Il-sung, iar în ţară vor fi ridicate monumente dedicate gloriei sale.
Kim Jong-il, care a condus Coreea de Nord cu o mână de fier după moartea tatălui său, în 1994, a decedat în urma unei crizei cardiace pe 17 decembrie, la vârsta de 69 de ani.
Trupul său neînsufleţit urmează să fie expus în mausoleul Kumsusan din capitală. O statuie a sa va fi amplasată într-un loc încă neprecizat, iar portrete care îl înfăţişează zâmbind, dar şi "turnuri (dedicate) imortalităţii sale" vor fi ridicate aproape peste tot în ţară , potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA.
Ziua aniversării naşterii sale, 16 februarie, este decretată "Ziua Stelei Strălucitoare", conform unei decizii a Biroului Politic al Comitetului Central al partidului unic.
Citește și :
Coreenii care nu l-au plâns în public pe Kim Jong-il, condamnați la muncă silnică
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu