După 1989, pe lângă Revelion, 1 Mai și Ziua Națională, s-au introdus două sărbători pentru care ”se dădeau” zile libere: Crăciunul și Paștele, interzise în comunism. Din 2008, numărul sărbătorilor în care nu se muncește oficial s-a dublat. Sf. Andrei, Adormirea Maicii Domnului, Mica Unire, Rusaliile, Ziua Copilului au fost introduse prin lege în anii electorali 2008, 2012, 2016. În plus, prin HG-uri, au venit minivacanțele, cum este și cea de azi.
Patronii se plâng că fracturează mersul economiei, specialiștii arată că au impact în PIB, bulgarii se bucură că le vin turiștii din România. Indiferent de impactul minivacanțelor, acesta este viitorul. Nu e o glumă, sunt studii științifice, ba s-a creat chiar un curent sociologic care pune în discuție fenomenul.
Este vorba despre post-workism. Un grup de savanți susține, de câteva decenii, că ne îndreptăm spre o societate în care munca devine irelevantă. Dezbaterea a ajuns și în mass media. The Atlantic, zilele trecute, îl citează pe Peter Frase, pentru a trage un semnal de alarmă: automatizarea schimbă dramatic viitorul apropiat.
Munca are trei roluri, arată Frase. Prin muncă, economia produce bunurile de care oamenii au nevoie. Prin muncă, oamenii își obțin salariile care le permit achiziționarea acelor bunuri. Dar tot munca este cea care dă oamenilor un scop în viață. Chiar și cei care își urăsc job-ul, nu și-ar putea imagina viața fără să facă nimic.
Ce te faci că în scurtă vreme economia nu va mai avea nevoie de oameni ca să producă? Prognozele arată că în 20-30 de ani roboții vor realiza mai ieftin și mai rapid orice operațiune, inclusiv proiectarea, indiferent de țara în care este localizată fabrica. Schimbarea profesiei-așa numita ”reinventarea” personală- poate fi o soluție pentru unul sau altul, dar la nivelul societății ritmul în care se pierd locurile de muncă depășește cu un ordin de mărime ritmul în care apar noile job-uri. Șomajul uriaș în rândul tinerilor, polarizarea socială, cu o creștere susținută a veniturilor oferite de proprietate și o deteriorare constantă a celor oferite de muncă, arată că procesul e în derulare. Protecționismul și alte politici publice de subvenționare a anumitor industrii îl vor putea întârzia, dar nu-l vor opri.
Într-un interval mai scurt decât cel care a trecut, de exemplu, de la Revoluție, omenirea trebuie să gestioneze o schimbare tectonică la nivel global.
Cum se vor împărți resursele, când se va constata că munca a murit (”labor is dead”)? Între state și în interiorul statelor naționale? Vor putea fi obligați proprietarii roboților să ofere și celor ce nu mai muncesc ceva din abundența de bunuri produse de mașinării?
Post workiștii cred că da, iar statul va redistribui bogăția creată fără efort, prin automatizare. Prin impozite, prin taxarea dreptului de a vinde marfa, prin redevențe, statul va strânge banii și îi va repartiza consumatorilor, printr-un venit minim garantat, să spunem. Teama postworkiștilor este că omenirea se va aliena, odată ce oamenii nu mai au munca drept scop în viață. Îngrijirea semenilor, plata activităților casnice, creșterea copiilor, hobby-urile, activitățile civice ar trebui remunerate de stat, pentru a evita acest pericol.
Într-un astfel de scenariu, românii au în față un viitor fericit. Bugetarii , în număr de 1,2 milioane , lucrează, astăzi, 200 de zile pe an. Dacă vor lucra 50 de zile, ar putea fi 5-6 milioane, adică toată populația între 26-56 de ani. Sub 26 de ani se stă obligatoriu la studii, după 56 se iese la binemeritata pensie. Stima de sine nu e doar păstrată, ci și stimulată. Ce, ne este greu să găsim încă 100 de motive de sărbătoare? Ziua numelui, ziua în care ai luat carnetul de conducere, ziua berii, plus punțile dintre ele.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
