Vona Gabor, preşedintele partidului extremist ungar Jobbik, a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare adresată preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Victor Ponta, în care solicită răspunsuri clare privind demersurile de interzicere a sa şi a formaţiunii sale pe teritoriul României.
“Domnule preşedinte, domnule premier, Dumneavoastră aţi adus din nou în discuţie interzicerea mea pe teritoriul României. Motivul ar fi evenimentele care au avut loc în data de 10 martie cu ocazia Zilei Libertăţii Secuilor de la Târgu-Mureş. Sunt profund consternat de declaraţiile dumneavoastră. Ce legi am încălcat? Nu am făcut altceva decât să mărşăluiesc în linişte şi pace în Târgu-Mureş. Dacă pentru asta voi fi interzis, atunci ce se va întâmpla cu miile de manifestanţi? Vor fi interzişi în România şi liderii belgieni, basci şi catalani prezenţi la eveniment? Fiindcă ei nu doar au mărşăluit în linişte, ci au rostit discursuri incendiare”, notează Vona.
„Există a doua variantă. Ori sunteţi dezinformaţi, ori duceţi un joc politic antimaghiar de joasă speţă. Cu acordul dumneavoastră, vă voi ajuta să vedeţi mai clar ce s-a întâmplat la Târgu-Mureş. La mitingul la care am participat au fost prezente alte câteva mii de persoane. Evenimentul s-a desfăşurat cu demnitate şi în linişte până la final, când un grup de protestatari s-a îmbrâncit cu poliţia, ceea ce a făcut turul presei româneşti. S-a lansat informaţia că incidentul ar fi fost provocat de membrii Jobbik şi ai Gărzii Maghiare, ceea ce este o uriaşă minciună. Membrii Jobbik şi ai Gărzii Maghiare au mărşăluit fără însemne de partid, aspect subliniat şi de prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, care a confirmat că nu am avut nici o legătură cu acele ciocniri. Asta s-a întâmplat. Pentru asta vreţi să mă interziceţi? Vă rog să nu deveniţi penibili. Înţeleg că voturile sunt importante, eu însumi fiind lider de partid, dar există un anumit nivel sub care nu merită să coborâm”, mai scrie preşedintele Jobbik.
”Dacă problema dumneavoastră este că eu şi partidul meu vom susţine cu consecvenţă autonomia secuilor, atunci spuneţi asta clar. Nu vă ascundeţi după adevăratele intenţii. Eu sunt un om cu verticalitate. Caut să servesc dreptatea şi nu mi-e ruşine pentru asta. Dacă aveţi o problemă cu programul Jobbik sau cu mine, fiţi bărbaţi şi spuneţi asta. Atunci voi înţelege, însă această tentativă copilărească de a mă interzice este nedemnă şi penibilă.
Eu respect poporul român. În biblioteca mea se află cărţile lui Mircea Eliade şi Emil Cioran. Aceşti oameni mi-au influenţat mentalitatea. Dacă şi dumneavoastră respectaţi secuimea, atunci nu trebuie să vă temeţi de autonomia secuilor. Cu această autonomie nu se întăreşte doar secuimea, ci şi întreaga regiune central-est-europeană. Dumneavoastră vă iubiţi poporul, şi eu pe al meu. Cât îmi va bate inima, o să fiu maghiar şi o lupt pentru autonomie. Dar trebuie să înţelegeţi că nu o fac împotriva poporului român. Vă doresc să aveţi mărinimia să vă ridicaţi din mocirla cotidiană a luptelor politice”, afirmä în încheiere Vona Gabor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu