Israel anunţă redeschiderea zonelor de pescuit în largul Fâşiei Gaza

Israelul şi-a anunţat intenţia de a redeschide până la 12 mile nautice (22,2 km) zonele de pescuit în largul Fâşiei Gaza începând de vineri, la o săptămână după închiderea acestora pe fondul escaladării violenţelor, relatează AFP.

Măsura este menită să contribuie la detensionarea situaţiei după o perioadă extrem de volatilă în enclava palestiniană aflată sub blocada israeliană. O relaxare a restricţiilor impuse de Israel pescarilor din Gaza face parte din condiţiile puse de organizaţiile din enclavă pentru a accepta o încetare a focului după cel mai grav acces de violenţă, din urmă cu o săptămână, între Israel şi grupări armate palestiniene după războiul din 2014.

Cogat, organismul israelian din subordinea Ministerului Apărării responsabil cu operaţiunile civile în teritoriile palestiniene, a anunţat la 4 mai, în plină escaladare a violenţelor, închiderea zonelor în care pescarii palestinieni sunt autorizaţi să lucreze în Marea Mediterană, în largul Fâşiei Gaza. Israelul a închis, de asemenea, puncte de trecere cu Gaza pentru mărfuri şi persoane Cogat a anunţat, printr-un comunicat, redeschiderea zonelor de pescuit până la 12 mile nautice, începând de vineri, dar nu a precizat nimic despre punctele de trecere terestre.

'Aplicarea acestei măsuri este condiţionată de respectarea acordurilor de către pescarii din Gaza şi nu va fi autorizată nicio încălcare a limitărilor convenite', avertizează Cogat. Marina israeliană deschide în mod regulat focul, provocând uneori chiar şi victime, împotriva bărcilor care depăşesc limitele fixate. Într-un teritoriu asfixiat economic şi devastat de trei războaie între 2008 şi 2014, pescuitul le asigură un trai modest câtorva mii de familii din Gaza. După acordurile de la Oslo din 1993, zona de pescuit autorizată de Israel a fost modificată în mai multe rânduri, până la a fi redusă la 3 mile nautice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel