Islanda, condamnată de CEDO! Acuzată de sfidare evidentă

Islanda a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului după desemnarea, ''cu sfidarea evidentă'' a normelor de drept, a patru judecători la noua Curte de Apel a ţării, transmite AFP.

Desemnarea validată în 2017 a acestor judecători s-a înscris în cadrul constituirii noii Curţi de Apel a ţării, la 1 ianuarie 2018. Comitetul însărcinat cu examinarea celor 37 de magistraţi candidaţi a selectat 15 nume, care au fost prezentate ministrului justiţiei islandeze, Sigridur Andersen.

Aceasta a înlocuit patru magistraţi cu alţii care figurau între cei 37 de candidaţi iniţiali, dar care nu fuseseră selectaţi de comitet, acesta considerându-i mai puţin calificaţi. Lista amendată de Sigridur Andersen a fost apoi validată în bloc cu majoritate în cadrul unui vot în parlament, iar apoi de către preşedintele islandez, notează Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Sfidarea regulilor

În mai 2018, instanţa de la Strasbourg a fost sesizată asupra acestui caz de un cetăţean islandez în vârstă de 34 de ani, condamnat pentru conducerea automobilului fără permis valabil şi sub influenţa narcoticelor. Nemulţumit de faptul că urma să fie judecat în apel de unul dintre cei patru magistraţi desemnaţi de ministrul justiţiei, el a cerut în zadar recuzarea judecătorului, în faţa justiţiei islandeze, susţinând că numirea respectivului judecător este contrară legii.

În aceste condiţii, el a sesizat CEDO. În decizia sa, CEDO menţionează că Sigridur Andersen şi parlamentul - care ar fi trebuit, conform legii islandeze, să se pronunţe asupra fiecărui candidat în mod separat şi nu să voteze în bloc lista - au încălcat regulile aplicabile în timpul desemnării judecătorilor. Ministrul nu şi-a justificat suficient decizia şi a dat dovadă de sfidarea evidentă a regulilor aplicabile, susţine CEDO, care deplânge faptul că guvernul islandez exercită o putere nejustificată în alegerea judecătorilor.

Vezi și: CEDO condamnă România. Despăgubiri de milioane de euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel