ÎPS Teodosie face apel în Pastorala de Paști 'să păstrăm credinţa neştirbită de inovaţii sau de sincretisme moderniste'

Pastorală la Învierea Domnului, 2024, a ÎPS Teodosie: 

'Iubitului cler, cinului monahal și binecredincioşilor creştini din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, milă şi pace de la Hristos cel înviat, iar de la noi arhierească binecuvântare.Hristos a înviat! Cu aleasă bucurie vă încredinţez de cea mai importantă veste a istoriei şi a veşniciei: Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, a înviat din morţi, după ce a murit pe Cruce pentru păcatele întregii lumi. Acest adevăr mântuitor este temelia istoriei Bisericii, viaţa umanităţii mântuite, culmea biruinţelor noastre asupra morţii.

Este cu neputinţă să exprimăm în cuvinte potrivite importanţa şi valoarea acestei sărbători, în care viaţa fiecăruia dintre noi a devenit fără de sfârşit iar moartea nu mai este decât un prag, o despărţire vremelnică a sufletului de trup şi o îmbrăţişare fără de sfârşit cu Domnul Hristos cel înviat, pentru cei ce cred şi vieţuiesc după voia şi poruncile Lui. De aceea vă adresez acest cuvânt de binecuvântare, de vestire a Învierii, de bucurie, de felicitare şi de chemare la viaţa în Hristos. E atât de simplu să vieţuim veşnic împreună cu Hristos cel înviat.

E atât de simplu să ne umplem încă din această viaţă, prin Liturghie, de Lumina Învierii lui Hristos. E atât de uşor să Îl îmbrăţişăm pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră şi să nu ne mai despărţim de El niciodată.În acestă noapte de mântuire, în care cerurile şi pământul dănţuiesc în Lumina cea pururea fiitoare a lui Hristos cel înviat din morţi, tot universul cântă: Hristos a înviat! Toată firea creată de Dumnezeu şi-a găsit împlinirea în Învierea din morţi a Mântuitorului nostru. Primele cuvinte ale lui Dumnezeu la creaţia lumii, izvorâte din Cuvântul Lui cel mai înainte de veci, adică din Fiul Său cel Unul Născut, au fost: „Să fie Lumină!”.

Şi aşa au luat naştere sorii, planetele, galaxiile, în lumina care arde fără mistuire în iubirea cea infinită a lui Dumnezeu. Cuvintele „Să fie Lumină!”, rostite de Dumnezeu în prima zi a creaţiei, s-au împlinit în această noapte sfântă: „Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul, și cele de dedesubt” așa cum se arată în Canonul cel Mare al Învierii, scris de Sfântul Ioan Damaschin. Aşadar, creaţia lumii a fost făcută cu scopul suprem ca din ea să învieze Dumnezeu Cuvântul, Logosul etern, care a devenit Om materialnic, unindu-Şi Dumnezeirea cu umanitatea luată din trupul cel pururea feciorelnic al Maicii Domnului. Universul întreg a aşteptat, din zorii creaţiei, acel moment când va deveni Mormânt preacurat din care va învia Dumnezeu. Existența lumii duhovnicești și a celei materiale, precum şi viaţa unică (plină de har şi de libertate) a omului, au fost zidite pentru a se uni cu Izvorul vieții - Dumnezeu, în Persoana Mântuitorului.

Doar astfel, umanitatea se umple pentru totdeauna de slava dumnezeirii lui Hristos. Şi aceasta pentru că prin Învierea din morţi a Domnului, moartea a fost omorâtă, dezordinea în care vieţuiam s-a destrămat, iadul s-a zdrobit de lumina care a izvorât din Cel înviat, păcatul a fost şters pentru totdeauna, iar diavolul, vrăjmaşul umanităţii, a fost pus pe fugă. Importanţa istorică a Învierii este aceea că întreaga lume, umanitatea însăşi a primit vestea că „moartea nu mai poate omorî”, nu mai distruge omul, nu mai sfărâmă vieţi şi iubiri şi idealuri.

Prin moartea lui Hristos, El a străpuns cu sabia Crucii adânc în sânul morţii, copleșind iadul de lumina Preasfintei Treimi şi eliberând pe toţi cei ţinuţi acolo pe nedrept. „Porțile iadului s-au sfârâmat”, cântă Canonul Învierii în aceasta noapte luminoasă. Drepţii Vechiului Testament, proorocii, patriarhii, împăraţii, au fost scoşi afară din sheol, adică din iad, şi au primit cu dreptate răsplătirea vieţii lor frumoase. Diavolul, ființa coruptă, nu mai are nicio putere asupra omului care iubeşte pe Dumnezeu.

Nu mai poate prăvăli în iad pe toţi oamenii, aşa cum făcea înainte de învierea Domnului. Hristos zdrobeşte porţile iadului şi aduce sufletele tuturor celor drepţi în Rai, împreună cu El. Raiul s-a deschis prin Înviere. Oamenii buni, iubitori de Adevăr, merg în Rai fiind rânduiți în Liturghia eternă, cu drepţii, cu patriarhii, cu proorocii, cu apostolii, cu mucenicii, cu cei cuvioşi, cu doctorii fără de arginţi, cu mărturisitorii lui Hristos. Aceasta este cea mai mare valoare a universului: posibilitatea omului iubitor de Dumnezeu, de a împărăţi împreună cu Domnul veacurilor, Cel răstignit şi înviat din morţi, în Împărăţia Lui cea fără de sfârșit. Dreptmăritori creștini, Învierea Mântuitorului este izvorul învierii fiecăruia dintre noi. Noi nu am fost zidiţi de Dumnezeu doar pentru a consuma și de a ne bucura de roadele acestei lumi.

Noi n-am fost înzestraţi de Dumnezeu cu raţiune, doar pentru a stăpâni pământul şi de a ne hrăni din el. Noi am fost creaţi pentru veşnicie. Noi am fost făcuţi pentru a deveni, încă din această viaţă, potire vii în care să încapă Sângele lui Dumnezeu Cuvântul. Noi suntem aici pentru a moşteni veacurile cele veşnice ale fericirii infinite, în sânul Preasfintei Treimi. Suferinţa, Crucea şi moartea lui Hristos reprezintă poarta prin care ne îndreptăm spre Învierea lui din morţi, din care ne dăruieşte nou lumina cea nepieritoare şi nemurirea.

În Sângele lui Dumnezeu vărsat pe Cruce pentru noi s-a scris pentru totdeauna nemurirea noastră, a celor care Îl iubim şi ne împărtăşim cu El în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Pe Crucea lui Hristos se află inscripționat în chip spiritual numele fiecăruia dintre noi, căci El pentru noi a murit iubindu-ne până la sfârşit cu un dor vrednic de Însuşi Dumnezeu. Învierea lui Hristos trebuie să ne umple pe noi de puterea Lui, pentru ca şi noi să înviem din moartea păcatului şi a răutăţii. Trebuie să ne smulgem din iadul pe care cu sârg l-am construit prin egoism, plăcere şi lăcomie. Trebuie să ne lăsăm în braţele lui Dumnezeu şi să ne schimbăm viaţa. De asta a murit şi a înviat Hristos, Hristos, pentru ca şi noi să murim păcatului şi să înviem împreună cu El.

Iubiţi fii întru Hristos,

Suntem îndureraţi de negurile morţii care au cuprins pământul. Ne doare inima de miile de morţi şi de răniţi din pricina războiului, acest iad instaurat de oamenii fără de Dumnezeu. Plângem de durerea mamelor fără prunci şi a pruncilor fără mame, de prigoana împotriva credinței, de sărăcia şi suferinţa celor peste care trece moartea. Ne rugăm în fiecare zi pentru pacea lumii şi pentru ca Dumnezeu să stingă ambiţiile aducătoare de moarte. Dumnezeul nostru este Împăratul păcii, iar credinţa creştină este religia Iubirii răstignite şi a Învierii. Oamenii care se închină Preasfintei Treimi nu trebuie să urască, să lovească şi să ucidă. Hristos ne-a învăţat să întoarcem şi celălalt obraz către cel care ne prigoneşte şi să răbdăm suferinţa şi durerea cum au făcut milioanele de mucenici ai istoriei, mărturisitorii, martirii temniţelor comuniste şi toţi cei care L-au iubit pe Dumnezeu.

Desigur, trebuie să fim gata oricând să luăm apărarea credinței, a patriei și a celor ce nu se pot apăra singuri iar, la nevoie, să ne jertfim chiar și aceste vieți pământești pentru ca numele Domnului să se proslăvească întru tot neamul și neamul.Suntem datori să ne rugăm fierbinte, cu lacrimi de sânge, ca Hristos în grădina Ghetsimani, pentru fraţii noştri cei aflaţi în războaie, în pribegie, în necazuri și strâmtorări, pentru ca Hristos, Domnul Păcii, să contenească pornirea nebunească a lui Cain, ucigașul de frate. Încredințat sunt că dacă toată suflarea creștinească ar pleca genunchii şi s-ar ruga cu lacrimi, Dumnezeu ar şterge toată această urgie a morţii şi s-ar milostivi de prunci, de mame, de bătrâni şi de toţi oamenii nevinovaţi care mor în acest tăvălug al iadului.

Dacă am cultiva milostenia, iubirea, iertarea, aşa cum Hristos ne-a învăţat, Dumnezeu ar aduce pacea peste hotarele noastre şi bucuria înţelegerii între oameni. De aceea vă chem să întăriţi rugăciunea, smerenia, postul (la vremea cuvenită) şi milostenia, pentru ca Dumnezeu să reaşeze pacea în inimile golite de dragoste.

Frați creștini,

Dobrogea, această grădină înconjurată de ape, ca Raiul cel dintru început, a fost întotdeauna ţinutul frăţietăţii şi al înţelegerii, chiar dacă şi pe aici au trecut, de-a lungul și de-a latul, hoardele sălbatice ale istoriei. Însă pe acest pământ plin de martiri creştini din vechime, toţi oamenii s-au înţeles şi s-au sprijinit, chiar dacă înţelegeau şi credeau diferit. Oriunde dai cu sapa pe pământul Dobrogei, dai de biserici, de ruine, de vase, de urme ale civilizaţiei daco-romane şi ale neamurilor care au venit aici adăugându-se peste ea. Români, turci, tătari, bulgari, greci, italieni, ruşi, toţi avem aici un petec de pământ şi de mare în care să ne ducem cu cinste traiul lăsat de Dumnezeu. Noi, ortodocșii, suntem binecuvântaţi cu rugăciunile sfinţilor care au rodit pe pământul acesta, de la mucenicii jertfiţi de împăraţii păgâni, la ierarhi şi credincioşi, teologi şi soldaţi, oameni ai locului şi colonişti.

Un lucru l-au avut cu toții în comun. Imediat ce s-au aşezat aici, au înălţat biserici lui Dumnezeu. Să urmăm şi noi acestor strămoşi ai noştri şi să îl primim pe Domnul Învierii, aşa cum L-au primit daco-romanii pe Hristos, vestit de marele Apostol întâi chemat Andrei, creştinătorul românilor și de prietenul său Filip. Să întețim rugăciunea şi milostenia, să păstrăm credinţa neştirbită de inovaţii sau de sincretisme moderniste, să păzim fiinţa morală a poporului curată, educându-ne pruncii şi tinerii în feciorie, fidelitate, credinţă, cuminţenie, bun simţ, dreptate şi cuviinţă. Să umplem Bisericile în duminici şi sărbători şi să ne umplem sufletele de Hristos, prin Taina Sfintei Împărtăşanii.

Fără curăţenia generală a sufletului în Spovedanie, ne umplem de povara păcatelor neiertate şi ne cufundăm în noroiul necunoştinţei. Fără Hristos din Sfânta Împărtăşanie, viaţa noastră e un lemn dus de valurile învolburate ale vieţii şi îşi pierde bucuria, sfinţenia şi odihna. Fără miracolul Bisericii, societatea omenească devine o turmă de robi ai plăcerii şi puterii, lipsiți de darul Învierii care se înfiripează în orice suflet care Îl descoperă şi Îl iubeşte pe Dumnezeu. Iubiți credincioși,

Vă încredințez de statornicia mea în rugăciune, de iubirea mea de părinte şi de stăruinţa mea în slujirea lui Hristos şi a frățiilor voastre. Vă pomenesc la Altarul creştinării neamului românesc (Peștera Sfântului Apostol Andrei) şi la sutele de altare pe care slujesc Sfânta Liturghie în smerenia iubirii lui Hristos.

Vă văd și vă aud bucuriile şi durerile, minunându-mă necontenit de credinţa şi de curăţia poporul român, care a rezistat în istorie prin credinţă, smerenie şi rugăciune. În această noapte a bucuriei şi a nemuririi,

Vă încredinţez milei Domnului Atotțiitor, îmbrățișându-vă cu părintească dragoste și adresându-vă, din nou și din nou, mesajul biruinței: Hristos a înviat!. Al frățiilor voastre rugător înaintea lui Dumnezeu cel în Treime slăvit şi al Bisericii lui Hristos ierarh în străvechiul scaun mitropolitan al Scythiei Minor, Teodosie Arhiepiscopul Tomisului.', se arată în Pastorală.

Citește și - Cum mi s-a părut ÎPS Teodosie, dincolo de imaginea distorsionată

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News