Președintele CJ Sălaj, liberalul Dinu Iancu Sălăjanu, cunoscut de altfel și ca interpret de muzică populară, a fost plasat sub control judiciar de DNA.
Președintele CJ Sălaj, liberalul Dinu Iancu Sălăjanu, a fost plasat de DNA sub măsura preventivă a controlului judiciar, alături de alte 2 persoane, în urma perchezițiilor de ieri. Dinu Iancu-Sălăjanu este cunoscut ca interpret de muzică populară, dar este și un lider important al PNL, acesta fiind membru în Biroul Executiv, reprezentând Regiunea Nord-Vest.
Până acum, în dosarul de corupție de la nivelul CJ Sălaj, în total au fost trei persoane plasate sub control judiciar de către DNA. Este vorba de Mate Jozsef, Dinu Iancu Sălăjanu și Ghilea.
Reamintim că ieri procurorii DNA au efectuat zeci de percheziții într-o anchetă care vizează Consiliul Județean Sălaj și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Radu Moldovan este liderul CJ Bistrița-Năsăud, lider al PSD. DNA a făcut percheziții atât la biroul său, cât și la domiciliul personal. Președintele Consiliului Județean Sălaj este Dinu Iancu-Sălăjanu, din partea PNL.
Ulterior, Radu Moldovan și-a dat demisia din funcția de președinte al organizației PSD Bistrița-Năsăud. Nu s-a întâmplat același lucru și în cazul lui Dinu Iancu-Sălăjanu.
De altfel, preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a făcut ieri și declarații, după percheziţiile DNA. El a spus că în urma percheziţiilor DNA care au avut loc la locuinţa sa şi la sediul CJ, au fost ridicate documente şi laptopul său din birou, dar că nu are mai multe detalii despre ancheta DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci