Întâlnirea Biden - Putin s-a încheiat! - UPDATE

Prima parte a întâlnirii dintre Joe Biden și Vladimir Putin s-a încheiat după aproximativ două ore, a urmat ulterior discuții în format extins. Acestea s-au terminat după 65 de minute. 

UPDATE: Reuniunea în format extins a summitului SUA-Rusia, desfăşurat în oraşul elveţian Geneva, s-a încheiat, afirmă un oficial de la Casa Albă citat de postul CNN, scrie Mediafax. 

Summitul a început prin întâlnirea bilaterală a preşedinţilor din SUA şi Rusia, Joseph Biden şi Vladimir Putin, care a durat 93 de minute.

După o pauză de 45 de minute, summitul a continuat cu o reuniune în format extins la care au participat Joseph Biden şi Vladimir Putin alături de toţi membrii delegaţiilor din Statele Unite şi Rusia. Această sesiune a summitului a durat 65 de minute.

Acestea au fost etapele programate în mod oficial ale summitului SUA-Rusia.

Preşedinţia SUA a confirmat că summitul s-a încheiat la ora 17.05 (18.05, ora României).

Joseph Biden şi Vladimir Putin urmează să anunţe rezultatele summitului.

- Știrea inițială - 

Prima sesiune a întâlnirii dintre preşedinţii Statelor Unite şi Rusiei, Joseph Biden şi Vladimir Putin, s-a încheiat, iar summitul va continua cu reuniunea în format extins, alături de toţi membrii delegaţiilor celor două ţări, scrie Mediafax. 

Potrivit unui oficial american citat de CNN, întâlnirea în format restrâns dintre Joseph Biden şi Vladimir Putin s-a încheiat după aproximativ două ore.

Reuniune în format extins, după o scurtă pauză 

                                                                                                                                                                                                                                             

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat, conform agenţiei Tass, că summitul va continua, după o scurtă pauză, cu o reuniune în format extins la care vor participa Joseph Biden şi Vladimir Putin alături de toţi membrii delegaţiilor din Statele Unite şi Rusia.

"Statele Unite şi Rusia sunt două mari puteri. Este întotdeauna mai bine să ne întâlnim faţă în faţă. Vom lucra în interes reciproc", a declarat Joseph Biden la începutul discuţiilor cu Vladimir Putin.

"Îi mulţumesc preşedintelui Biden pentru iniţiativa de a ne întâlni. Avem mult de lucru. Relaţiile dintre Rusia şi SUA au acumulat multe lucruri care necesită cel mai înalt nivel şi sper că întâlnirea noastră va fi productivă", a afirmat, la rândul său, Vladimir Putin.

Putin speră la discuții ”productive”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a mulţumit omologului său american, Joseph Biden, pentru iniţiativa organizării summitului bilateral, exprimând speranţa că discuţiile de la Geneva vor fi "productive".

La summitul de la Geneva participă, alături de preşedinţii Joseph Biden şi Vladimir Putin, secretarul de Stat american, Antony Blinken, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

"Îi mulţumesc preşedintelui Biden pentru iniţiativa de a ne întâlni", a afirmat Vladimir Putin la începerea întrevederii.

"Avem mult de lucru. Relaţiile dintre Rusia şi SUA au acumulat multe lucruri care necesită cel mai înalt nivel şi sper că întâlnirea noastră va fi productivă", a subliniat Vladimir Putin, conform BBC News.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy