Începe depunerea cererilor de șomaj tehnic. CÂND, CUM și DE CE documente ai nevoie

Cererile pentru șomaj tehnic se depun începând de miercuri, iar operațiunea se face online. Iată toate informațiile de care ai nevoie. 

Angajatorii pot cere fonduri guvernamentale, începând de miercuri, pentru a plăti angajații, sub forma șomajului tehnic. Solicitările pot fi depuse online fie la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), fie la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS).

Cine poate cere șomaj tehnic și de ce documente este nevoie

De asemenea, pe lângă firmele cu angajați, pot cere șomaj tehnic și persoanele care obțin venituri din alte tipuri de contracte, așa cum este cazul PFA.

Pentru a accesa aceste fonduri alocate de Guvern, angajatorii trebuie să transmită următoarele documente: o cerere; o declarație pe proprie răspundere; lista angajaților, înregistrați anterior în REVISAL ca intrând în șomaj tehnic.

„La AJOFM-uri vor depune online o cerere și o declarație pe propria răspundere angajatorii care au angajați notificați în Revisal, angajați prin contracte individuale de muncă, suspendate temporar, notificate în Revisal, pentru care solicită fondurile aferente șomajului tehnic, adică 75 % din câștigul salarial al persoanei pe luna respectivă - respectiv maxim 75 % din salariul mediu brut." - a explicat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Cine plătește șomajul tehnic

Plata șomajului tehnic nu se face din fondurile anagajatorilor, ci direct de către stat.

„Nu plătesc angajatorii, respectiv nu avansează niciun ban angajaților sau colaboratorilor de la dânșii. Guvernul va plăti aceste fonduri din care vor face plățile către angajați. Cei care depun începând de mâine (miercuri-n.red.), pentru a se închide luna martie, solicitări la AJOFM vor primi fondurile în maxim 14 zile. Nu avem intenția să prelungim activitatea AJOFM până în ultima zi din această perioadă. Așteptăm, începând de mâine (miercuri - n.red.), solicitările, pentru a le priocesa în regim de urgență", a mai spus Violeta Alexandru, citează Mediafax.

Suma maximă la care poate ajunge șomajul tehnic este de 4.072 de lei pe lună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel