Hagiu, președintele FORT, despre Vame: Nu contează culoarea politică. De peste 20 de ani, corupția UCIDE transportul

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele Federației Operatorilor Români de Transport a făcut declarații despre situația de la Vama Nădlac II.

Președintele Federației Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu, a declarat, la Digi 24, că situația de la Vamă persistă de 20 de ani, indiferent de culoarea politică.

„Nu este nicio surpriză. Indiferent cine a fost la guvernare sau cum a fost structurat politic Parlamentul României, de peste 20 de ani corupția ucide transportul care vrea să se desfășoare în termeni de legalitate", a declarat Hagiu.

Liste speciale, pentru a scăpa de abuzurile controalelor

 

„Treceau cu depășiri de greutate pentru că probabil șpaga se dădea prin spate, pe rețeaua care acum este cercetată de organele de anchetă și apăreau pe listele celor care desfășurau controlul. Asta cu listele pe care trebuie să fii ca să scapi de abuzurile controalelor în trafic sau în vămi este o chestiune care nu are o culoare politică, e policoloră sau multicoloră, și se desfășoară în România de peste 20 de ani. Lucru pe care noi l-am tot prezentat. Suntem printre puținele țări din UE, unde, pentru depășirile de greutate la bunurile divizibile nu se acordă autorizații speciale de transport, astfel încât statul să încaseze contravaloarea depășirilor, să folosească acești bani pentru infrastructura rutieră etc.", a adăugat Președintele FORT.

Un camion are greutăți diferite în funcție de unde este cântărit

 

„Pe lângă ceea ce v-am spus luăm în calcul că sunt camioane care sunt cântărite în Ungaria, în drumul lor către România. Cântarele din Ungaria nu eliberează ca și cum ar avea depășiri. Când ajung în Vamă la noi, brusc nu se mai încadrează. Ei bine, acest tip de camioane, sau firmele lor, nu sunt pe listele celor protejate. Deci, taxa de protecție sub formă de șpagă funcționează în transport. Transporturile sunt puternic politizate de ani de zile și cu o legislație proastă. Probabil, sectorial avem cea mai proastă legislație în momentul de față pe transporturile rutiere. Se întâmplă astfel de fenomene", a concluzionat Augustin Hagiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel