Guvernul-marionetă Cioloș
Sintagma "guvern-marionetă" era intens folosită în vremea Războiului Rece. Cele două superputeri, SUA și URSS, organizau lovituri de stat în America de Sud, Africa sau Asia și aduceau la putere guverne care le reprezentau interesele politice și economice.
Când victoria era a rușilor, americanii numeau noul govern-marionetă. Şi invers, când izbuteau americanii câte ceva, rușii răcneau: guvern-marionetă! Partea care pierdea nu recunoștea noul govern, tocmai fiindcă era marionetă. Lucrurile se încheiau de obicei cu remiză la Naţiunile Unite, SUA și URSS fiind membri permanenți în Consiliul de Securitate, adică având drept de veto împotriva sancțiunilor ONU.
Aceste guverne-marionetă făceau, de obicei, mult rău țărilor în care fuseseră înşurubate, însă măcar se știa cine și le asumă: Moscova sau Washington. Cu alte cuvinte, nu era un eșec al popoarelor din Venezuela, Costa Rica sau Republica Centrafricană, ci al celor care trăgeau sforile marionetelor.
Nu mi-am imaginat că România, țară membră NATO și UE, va avea un guvern-marionetă. Nici măcar în perioada comunistă România nu a avut așa ceva. Ceaușescu era un dictator, dar un era marioneta nimănui.
Ei bine, în 2015, la București, a fost instalat la putere un guvern-marionetă. Acesta are însă o caracteristică specială: nimeni nu-și asumă deschis că este păpușarul șef. Miniştrii care compun guvernul provin, în cea mai mare parte, de nicăieri. În afară de incompetență și aroganță, nimic altceva nu-i caracterizează.
Unii spun că ar fi guvernul președintelui Johannis. Improbabil. Președintele stă atât de puțin timp la birou, încât nu are timp să tragă sforile unei guvernări. Alții spun că, în spate, ar fi Binomul. Din nou, improbabil: instituțiile de forță pot aresta după voie, dar nu pot stăpâni deficitul bugetar și rata inflației. În sfârșit, alții, nu puțini, se uită în afara granițelor și opinează că este fie guvernul Bruxellesului, reprezentat de d-na Merkel, fie al Whashingtonului. Dacă lucrurile ar sta astfel, guvernul-marionetă Cioloș are o caracteristică nefastă pentru România: nici UE, nici SUA nu-și asumă, în mod deschis, acest guvern. Asta înseamnă că nimeni nu este pregătit să-și asume un eșec așa cum, în anii 60-70, prin forța lucrurilor, au fost obligați să-și asume în lume, atât rușii cât și americanii. Asumarea în acest mod a unei guvernări înseamnă că statul tutelar investește sau nu, imprimă o direcție țării respective. În general, țara devine o colonie economică, nu doar una politică.
Personal, nu mai am iluzii. Aș fi bucuros dacă România și guvernarea ei ar fi, în mod deschis, asumată de Germania, Marea Britanie sau Statele Unite. Din reacțiile ambasadelor acestor state la București rezultă că uriașul experiment în care a fost implicată România – lupta anticorupție dusă la extrem – este intens sprijinită de aceste țări. Și atunci de ce această lipsă de încredere că, în România, societatea va cunoaște succesul, după ce lucrurile vor începe să mai intre și într-o fază de construcție, ieșind cât de cât din zona cătușelor. Să se meargă oare pe ideea că un eventual succes al României va fi, de fapt, succesul Occidentului, iar o catastrofă economică de proporții - exclusiv vina românilor?
Problema este că, în plan internațional, după epoca Băsescu, România contează atât de puțin, încât nimeni nu s-a obosit să facă un joc de acoperire. România este din start vinovată pentru orice.
România reușește, astfel, o premieră în istoria politică: este condusă de un guvern-marionetă, în care sforile miniştrilor sunt trase, cel mai probabil, la întâmplare de oricine vrea și poate să tragă de ele. Astfel se explică și situația haotică în care se află țara astăzi.
Tot din istorie, mai trebuie amintit un lucru: niciun stat care a avut neșansa să se pricopsească, la un moment dat, cu un guvern-marionetă, n-a avut parte de o tranziție lină înapoi la suveranitate. Au fost crize economice, grave mișcări sociale, războaie civile sau războaie pur și simplu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
