Guvern: Borsec şi Suceviţa, declarate staţiuni turistice de interes naţional

Localitățile Borsec (județul Harghita) și Sucevița (județul Suceava) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi.

De asemenea, un număr de 10 localități sau zone componente ale unor localități au primit atestare ca stațiuni turistice de interes local: Baia de Fier - județul Gorj, Boghiș - județul Sălaj, Colibița - județul Bistrița-Năsăud, Moisei - județul Maramureș, Negrești Oaș – județul Satu Mare, Pojorâta – județul Suceava, Sângeorgiu de Mureș – județul Mureș, zona Băile Banffy – municipiul Toplița, județul Harghita, zona Băile Ocna Dej – municipiul Dej, județul Cluj, zona Moinești-Băi – municipiul Moinești, județul Bacău, precizează un comunicat al Guvernului.

Prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică.

După completările făcute astăzi, în total sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 43 de localități, iar 57 de localități au primit atestatul de stațiuni turistice de interes local.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel