EXCLUSIV  Galerie foto: Cum e să-ți faci vacanța în Zakynthos, în 2022, după pandemie și cu război în Europa

Insula Zakynthos, Grecia, sau „Floarea Orientului” cum este supranumită te va uimi dacă alegi să vii aici în destinația de vacanță.

Zakynthos se remarcă prin plaje întinse, largi, cu apă cristalină, turcoaz, stânci abrupte, golfuri izolate edenice, o vegetație bogată mediteraneană, dar și biserici și capele care completează la fiecare pas peisajul feeric din această parte a Eladei.

Capitala Zante

Orașul Zante, un oraș istoric cu un aer boem cu clădiri în stil neoclasic și cu o vegetație bogată, este capitala și centrul comercial al insulei. Zante se remarcă prin clădiri cu arhitectură în stil venețian și prin portul său unde ambarcatiunile își așteaptă turiștii.

Un mare minus al insulei Zakynthos, spre deosebire de alte insule, precum Creta, este lipsa autobuzelor locale care să asigure transportul între localități sau între aeroport și Zante. Singurele optiuni de transport, extrem de limitate, sunt oferite de taxiuri si companiile specializate in asigurarea unor astfel de servicii, care încearcă să profite de pe urma turiștilor.

De menționat este faptul că arhitectura actuală a orașului este relativ nouă, după ce Zante Town a fost reconstruit aproape în totalitate în urma unui devastator cutremur petrecut în anul 1953. Aproape toate clădirile au fost reconstruite, cu excepția Bisericii Sfântului Dionisie, respectându-se vechile planuri.  

Biserica Faneromeni - monument istoric din capitala Zante:

Biserica Sfântului Dionisie din Zakynthos, patronul spiritual al insulei

Biserica Sfântului Dionisie este cea mai importantă biserică de pe Insula Zakynthos. Aici, într-o cameră din dreapta altarului, se păstrează moaştele Sfântului Dionisie din Zakynthos într-o raclă de argint.

Biserica iniţială a fost construită în anul 1708. După 50 de ani s-au adăugat unele secţiuni. În 1893 a fost distrusă de un puternic cutremur. Lucrările pentru o nouă biserică au început abia în anul 1925 şi s-au încheiat în 1948. Noua biserică a rezistat în faţa cutremurului din anul 1953, care a distrus toate casele din întreaga insulă. Biserica actuală este o clădire impunătoare cu influenţe din arhitectura veneţiană.

Într-o nişă din dreapta altarului, se păstrează racla cu moaştele Sfântului Dionisie din Zakynthos, unde credincioșii se pot închina. În biserică mai sunt și alte două icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului „Pantonhará” şi „Thalassomahousa”.

Ocrotitorul bisericii, dar şi patronul spiritual al întregii insule, Sfântul Dionisie din Zakynthos este sărbătorit de două ori pe an. Pe data de 24 august (ziua mutării moaştelor sale în actuala biserică) şi pe data de 17 decembrie, ziua când a trecut la Domnul. Din 1901, în aceste zilele are loc procesiunea cu moaştele Sfântului Dionisie prin oraş.

Sfântul iertării, Dionisie din Zakynthos. Sfânt făcător de minuni, care părăsește racla și umblă pe străzi

 

Un om a venit la chilia lui Dionisie și l-a implorat să îl ascundă de urmăritorii lui, care voiau să îl prindă. Sfântul Dionisie l-a întrebat de ce este urmărit. A aflat că acesta omorâse un călugăr. Acel călugăr era chiar fratele după trup al sfântului. Acesta a fost foarte îndurerat, însă l-a ascuns pe bărbat. După ceva timp, ucigașul s-a pocăit și a devenit monah la rândul lui. Și din acest motiv, sfântul Dionisie este model de iertare pentru noi față de cele mai grave greșeli pe care le-ar face un om împotriva noastră.

Sfânt făcător de minuni

Sfântul Dionisie revarsă binecuvântări tuturor credincioșilor care îl cheamă în ajutor. Mai mult, înfăptuiește nenumărate minuni.

Un băiat fără ochi și-a recăpătat vederea, iar o fetiță paralizată a început să meargă, închinându-se moaștelor sfântului Dionisie, la hramul său, strigând minunea în limba greacă, pe care n-o vorbise niciodată până atunci.

O altă minune s-a petrecut în timpul evenimentului tragic din 11 septembrie 2001, când biserica ortodoxă greacă „Sfântul Gheorghe”, situată chiar lângă World Trade Center, în New York, SUA, a fost distrusă. Două lucruri au fost descoperite intacte: o cruce și o icoană din hârtie a Sfântului Dionisie.

Sfântul Dionisie părăsește racla și umblă

Moaștele sfântului se află în biserica ce îi poartă numele din Zakynthos și, câteodată, este imposibil ca racla să fie deschisă. Se crede că acest lucru se întâmplă atunci când sfântul iese afară și înfăptuiește minuni. După ce racla se poate deschide, pe picioarele lui se mai găsesc uneori alge marine, hainele lui sunt uzate, iar papucii lui trebuie să fie înlocuiți mereu deoarece sunt purtați foarte des. De mai multe ori, Sfântul Dionisie a fost văzut umblând pe străzi.

Un alt loc care merită vizitat. Plaja Navagio, în top 10 cele mai frumoase din lume

Unul dintre peisajele care, cu siguranță, te va uimi este reprezentat de plaja Navagio, una dintre cele mai fotografiate atracții din Zakynthos și, poate, cea mai frumoasă plajă din întreaga Grecie.

Navagio (în traducere „Epavă”) se află poziționată într-un golf, înconjurată de stânci uriașe. Aici se ajunge cu barca, în cadrul unui tur organizat. Apa mării este de o culoare incredibilă, un edenic albastru azur. Epava de pe această plajă este simbolul acestei destinații. Este de origine scoțiană și a eșuat în anul 1980.

Din cauza faptului că este amplasată într-un golf mic, nu pot acosta foarte multe vase în același timp, astfel că va trebui să aveți răbdare pentru a ajunge pe plajă. Navagio este una dintre cele mai vizitate plaje ale Greciei, fiind foarte aglomerată.

De asemenea, a fost inclusă în top 10 cele mai frumoase plaje din lume. Dar pe cât de frumoasă este, pe atât de poluată pare din cauza numeroaselor vase care acostează în golf, simțindu-se un miros puternic de combustibil.

Peșterile Albastre (Blue Caves) din Zakhyntos și alte atracții

Un alt cadru impresionant este reprezentat de Peșterile Albastre (Blue Caves). Aceste golfuri săpate în stâncă au parte de o apă cristalină incredibilă, reflexiile luminii creând un albastru perfect.

 

Cu trenulețul turistic în sate tradiționale grecești, în zona Alykes si Alykanas, înconjurate de măslini și viță-de-vie.

Excursiile cu trenulețul turistic sunt mereu vesele și ai ocazia sa cunoști numeroase lucruri despre viața localnicilor de pe insulă.

Popas la o biserică veche, închinată Sf. Pantelimon. Are un izvor cu apă cu sulf care face minuni, spun localnicii

Un alt obiectiv prezent, important, în viața satului grecesc Pigadakia: o biserică mică, veche, închinată Sf. Pantelimon, datând din secolul al XVII-lea. Sub Sfânta Masă din altar se află un izvor despre care localnicii spun că apa cu sulf de aici face minuni. De asemenea, și  la intrare se află o cișmea de unde turiștii se pot spăla pe față sau își pot umple sticlele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel