Ateneul Român a găzduit duminică seară cea de-a XIII-a ediție a Galei Premiilor Marii Loji Naționale din România, un eveniment organizat împreună cu Academia Română, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Consiliul Național al Rectorilor și cele mai importante universități din România, între care Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea Națională de Arte, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Universitatea din Craiova.
În cadrul galei au fost decernate distincții în șapte domenii, pentru contribuții științifice, educaționale, medicale, economice, artistice și tehnologice.
Premiul Gheorghe Lazăr pentru Știinte Exacte: Dr. Valentin – Paul NICU, cercetător senior în cadrul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „Costin D. Nitescu" al Academiei Române pentru dezvoltarea unei metode de analiză asistate de Inteligența Artificială numită „Chiroscopul Digital" capabil să identifice cu precizie ridicată forma chirală a unei molecule. Aceste cercetări au fost publicate pe coperta revistei Chemical Science, revistă de referință a Societății Regale de Chimie din Regatul Unit și pe coperta revistei Angewandte Chemie International Edition, revistă de referință a Societății Germane de Chimie, 2025;
Premiul Henri Coandă pentru Sțiinte Aplicate: Dr. ing. Florin Călin PĂUN din cadrul grupului industrial ARESIA (Franța) pentru contribuțiile în domeniul sistemelor avansate cu hidrogen lichid pentru mobilitate și sisteme automate de pilotaj;
Premiul Carol Davila pentru Medicină: Prof. univ. dr. Ștefan CONSTANTINESCU, Co-Director Laboratoarele Ludwig pentru Cercetarea Cancerului din Bruxelles - pentru lucrarea științifică „Delineating Mpl-dependent and - independent phenotypes of Jak2 V617F positive MPNs in vivo", publicată în 2025, în „Blood", revista de referință a Societății Americane de Hematologie și una dintre cele mai prestigioase publicații medicale din lume;
Premiul Eugeniu Carada pentru Economie: Prof. univ. dr. Emil DINGA - Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică pentru ,Economic resilience during overlappe rises", Editura Palgrave Macmillan, 2025;
Premiul Spiru Haret pentru Educație și Mediu: Prof. univ. dr. Georgeta ION - Universitat Autônoma de Barcelona și profesor asociat la Universitatea de Vest din Timişoara - pentru articolul „Beyond formal research knowledge and skills: how do teachers grow and evolve as teacher - researchers", publicat în Jurnalul Professional Development in Education, 2025. Studiul se concentrează pe formarea continuă a profesorului - cercetător și a dezvoltării competențelor de cercetare academică;
Premiul Constantin Brâncuși pentru Artă și Cultură: Silviu Purcărete - pentru premiera mondială a spectacolul „Iona" de Marin Sorescu, o coproducție a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu și Tokyo Metropolitan Theatre. Spectacolul „Iona" s-a jucat și în cadrul Expoziției Mondiale Osaka 2025, fiind declarat de organizatori și public cel mai popular eveniment cultural al întregii expoziții, la care au participat 158 de țări;
Premiul Grigore Moisil pentru It, Digitalizare, Robotică și Inteligență Artificială: Prof. univ. dr. ing. Radu-Daniel VATAVU - Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava pentru cercetări în interacțiunea și colaborarea om-inteligență artificială cu aplicații în creșterea accesibilității sistemelor informatice, în special prin utilizarea corpului uman ca suprafața de interacțiune tactila pentru controlul dispozitivelor digitale.
Cătălin Tohăneanu: „Fiecare premiu acordat este o mărturie a valorilor fundamentale care stau la baza unei societăți prospere”
„Fiecare premiu acordat este o mărturie a valorilor fundamentale care stau la baza unei societăți prospere: adevăr, integritate și binefacere. Este, de asemenea, o reafirmare a angajamentului nostru de a sprijini și încuraja excelența în toate domeniile vieții sociale, culturale și științifice. În timp ce sărbătorim meritele notabile ale elitei societății românești, să ne amintim că fiecare premiu reprezintă nu doar o recunoaștere individuală, ci și o reafirmare a angajamentului nostru comun față de progresul și binele societății. Fie ca aceste premii să inspire pe toți cei prezenți să continue să aspire la excelență și să rămână dedicați misiunii de a face lumea un loc mai bun”, a rostit Cătălin Tohăneanu, Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România.
„În fiecare an, ne străduim să premiem excelența în 7 domenii vitale pentru destinul nostru colectiv. Să recunoaștem și să recompensăm cercetarea originală, actul de creație și devoțiunea în slujba patriei, onorându-i așadar pe acei români care creează valoare, care inspiră și motivează tinerele generații, care modelează destine și vieți. În această Gală, recunoaștem și prețuim munca asiduă pe care nominalizații și cei premiați au depus-o în parcursul lor profesional. Reprezintă veritabile modele pentru noi toți în efortul asumat de a redefini limitele cunoașterii. Fiecare dintre premianți reprezintă o poveste de succes unică, plină de sacrificii, dedicare și perseverență. Acești oameni nu s-au complăcut în mediocritate ci au demonstrat că cercetarea, studiul și implicit cunoașterea, nu au limite. Ei au avut curajul să-și urmeze visurile, deplini conștienți că prin ceea ce fac, creează o lume mai bună pentru noi toți”, a declarat av. dr. Remus Borza, Mare Maestru de Onoare Ad Vitam al Marii Loji Naționale din România, producătorul și regizorul artistic al Galei.
Moment artistic de înalt nivel la Ateneul Român
Programul artistic a fost susținut de Orchestra și Corul Operei Naționale din București, sub bagheta maestrului Daniel Jinga. Pe scenă au fost interpretate lucrări celebre din repertoriul clasic universal, între care Rapsodia Română de George Enescu, O Fortuna din Carmina Burana de Carl Orff, Nessun dorma din Turandot de Giacomo Puccini, Flower Duet din Lakmé de Delibes, Habanera din Carmen de Georges Bizet, Corul Țiganilor din Trubadurul și Brindisi din La Traviata de Giuseppe Verdi, Marșul lui Radetzky de Johann Strauss și alte momente lirice apreciate.
La program au contribuit soprana Anna Stănescu, mezzosoprana Martiniana Antonie, tenorii Alin Stoica și Teodor Ilincăi, alături de Corul de Copii al Operei Naționale din București condus de Elena Radu.
Evenimentul a fost prezentat de jurnalistul Radu Coșarcă și a inclus intervenții ale unor personalități din mediul academic, universitar, medical, cultural și economic, între care Cătălin Tohăneanu, Marius Andruh, Mihai Dinian, Dorel Banabic, Ioanel Sinescu, Viorel Jinga, Daniel Dăianu, Mircea Dumitru, Constantin Chiriac și Cristian Măcelaru.
Gala a reunit peste 800 de invitați din mediul academic, universitar, medical, antreprenorial, bancar, cultural, diplomatic și politic.

