Frații Tate au invocat starea de sănătate a mamei lor pentru a părăsi România. Instanța a respins cererea

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Judecătorii au respins cererea fraților Tate de a fi lăsați să părăsească România.

 

Curtea de Apel București a respins, vineri, 22 decembrie 2023, solicitarea fraților Tate de a li se permite să părăsească România. Ei au invocat faptul că mama lor ar fi suferit un atac de cord. 

Soluția pe scurt.

„Incheierea nr. 700/CP – In temeiul art.425 ind. 1 alin.7 pct.1 lit.b rap. la art.205 din Codul de procedura penala, respinge, ca nefondate, contestatiile formulate de inculpatii TATE III EMORY ANDREW si TATE TRISTAN impotriva incheierii din camera de consiliu din data de 15 decembrie 2023, pronuntata de judecatorul de camera preliminara al Tribunalului Bucuresti – Sectia Penala, in Dosarul nr.18906/3/2023/a1.7. In temeiul art.275 alin.2 ?i 4 din Codul de procedura penala, obliga pe contestatorii inculpati la plata catre stat a sumei de cate 300 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitiva.

Pronuntata in camera de consiliu, astazi 22 decembrie 2023“.

Frații Tate, Andrew si Tristan, au invocat starea de sănătate a mamei lor pentru a fi lăsați să părăsească România. Ei sunt acum sub control judiciar.

„Cu inimile îndurerate, anunțăm vestea urgentă că mama lui Andrew și Tristan a suferit un atac de cord subit în aceasta după-amiază și a fost imediat transportată de urgență la spital. Situația este în curs de desfășurare și, în acest stadiu, am înțeles că va fi supusă unei intervenții chirurgicale de urgență. Externarea ei din spital este condiționată de succesul acestei proceduri.

Frații solicită cu amabilitate intimitate și considerație din partea publicului și a mass-mediei în timp ce traversează aceste momente de incertitudine. Ei sunt profund recunoscători pentru sprijinul și înțelegerea prietenilor, colegilor și binevoitorilor.

Având în vedere aceasta situație critică și devastatoare, Andrew și Tristan speră că instanța va accelera cererea lor de a părăsi temporar țara pentru a fi alături de mama lor și a o sprijini în această perioadă dificilă”, se arată în mesajul transmis de PR-ul fraților Tate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel