Franţa apelează la Comisia Europeană în încercarea de a-i ajuta pe fermierii afectaţi de secetă

Franţa va cere Comisiei Europene să devanseze plata unor subvenţii de un miliard de euro pentru a-i ajuta pe fermieri să facă faţă secetei care afectează culturile şi locurile de păşunat, a anunţat luni Ministerul Agriculturii de la Paris, transmite Reuters. 

Vremea excesiv de călduroasă din Franţa va prelungi seceta care a afectat ţara în ultimele luni, inclusiv generarea energiei nucleare şi sectorul agricol. Săptămâna trecută, în 73 de departamente din cele 96 ale Franţei au fost instituite restricţii de apă, fiind interzise, printre altele, umplerea piscinelor, spălarea vehiculelor în alte locuri decât în spălătoriile profesionale, stropirea grădinii etc. Deja seceta a afectat sever anul trecut recolta de cereale a celui mai mare producător din UE.

'Trebuie să-i ajutăm pe fermierii care se confruntă cu probleme în această perioadă dificilă, în special pe cei care nu-şi mai pot hrăni animalele sau folosesc deja nutreţul pus deoparte pentru toamnă sau iarnă', a afirmat ministrul francez al Agriculturii, Didier Guillaume, într-un interviu acordat publicaţiei Le Parisien.

'În general, 50% din ajutorul legat de Politica Agricolă Comună (PAC) este alocat la mijlocul lunii octombrie. Vom cere UE să majoreze acest procent de la 50% la 70% până în 16 octombrie. Acesta va reprezenta un miliard de euro plăţi suplimentare în avans', a precizat Guillaume. Franţa este de departe cel mai mare beneficiar al PAC, cu un total de peste nouă miliarde de euro pe an. Cel mai mare sindicat agricol francez, FNSEA, a salutat decizia, dar a avertizat că ar putea veni prea târziu.

'Este o urgenţă faptul că oamenii se confruntă cu lipsa apei şi animalele sunt flămânde. Deci salutăm iniţiativa sar este nevoie de mai mult', a declarat preşedintele FNSEA, Christiane Lambert, la postul de radio France Info. Franţa se aşteaptă să recolteze în acest an o cantitate de 37 milioane de tone de grâu, cu 8,5% mai mult decât în 2018, a anunţat săptămâna trecută Ministerul francez al Agriculturii cu ocazia publicării primelor sale estimări referitoare la recolta din acest an.

Traderii şi analiştii se aşteptau pentru acest an la o recoltă mai mare de grâu în Franţa, cel mai mare producător de cereale din Uniunea Europeană, în pofida impactului negativ provocat de valul de căldură înregistrat la finele lunii iunie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel