Franţa: Anul acesta va fi a doua mare recoltă de grâu moale din istorie, potrivit Agritel

[] []

31 iul 2019 / 14:42
Salveaza PDF Comentarii

Fermierii din Franţa - cel mai mare producător de cereale din UE - vor recolta anul acesta a doua lor mare recoltă de grâu moale din istorie, de 39,17 milioane de tone, în condiţiile în care temperaturile record nu au afectat randamentele, care vor fi cu până la 14,9% mai ridicate decât cele de anul trecut, se arată într-un raport al firmei franceze de consultanţă Agritel, transmite Reuters. 

Agritel estimează pe plan naţional un randament la actuala recoltă de 7,82 tone pe hectar, cu 12% peste nivelul din 2018, când vremea nefavorabilă a afectat culturile, şi cu 7,5% peste media din ultimii cinci ani - excluzând recoltele excepţional de ridicate şi de scăzute din 2015 şi 2016.

'Deşi recoltarea nu s-a finalizat deplin în regiunile de lângă Canalul Mânecii, randamentele raportate sunt bune, nefiind afectate de temperaturile record', a apreciat Michel Portier, directorul firmei franceze de consultanţă Agritel. Suprafaţa semănată a urcat de asemenea cu 2,66%, la cinci milioane de hectare, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, se arată în raport.

Soufflet, unul din cei mai mari exportatori de grâne din Franţa, estimează că recolta de grâu moale din acest an se va situa între 38 şi 39 de milioane de tone dar încă trebuie recoltată 20-25% din recoltă. Franţa se aşteaptă să recolteze în acest an o cantitate de 37 milioane de tone de grâu, cu 8,5% mai mult decât în 2018, a anunţat luna aceasta Ministerul francez al Agriculturii cu ocazia publicării primelor sale estimări referitoare la recolta din acest an. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26