Fost deținut, prins când încerca să intre prin efracție în penitenciar

Un fost deținut în penitenciarul din Focșani a fost prins în timp ce încerca să intre în respectiva instituție prin efracție la doar două zile după ce obținuse eliberarea condiționată.

Constantin Mădălin Drăghici, în vârstă de 42 de ani, "a escaladat gardul împrejmuitor al grădinii agrozootehnice a Penitenciarului Focșani", dar "a fost observat de agentul supraveghetor din cadrul Secției cu regim deschis, care a efectuat și somațiile necesare", a declarat, miercuri, subcomisar Georgeta Gură, purtător de cuvânt al penitenciarului din Focșani, scrie Agerpres.

Imediat după ce a fost reținut, bărbatul a mărturisit, spre surpriza anchetatorilor cazului, că ar fi vrut să revină în incinta penitenciarului pentru a-i duce un telefon mobil unui "fost coleg de suferință" din celula pe care o părăsise doar cu două zile în urmă.

Constantin Mădălin Drăghici ajunsese după gratii la penitenciarul Focșani după ce judecătorii din Ploiești îl condamnaseră la opt ani de închisoare. Magistrații de la Judecătoria Focșani au admis cererea de eliberare condiționată a bărbatului pe 18 ianuarie. Pentru că nu a existat contestație în termenul fixat de instanța de judecată, acesta a fost eliberat din penitenciar, de care i s-a făcut dor, însă, după doar două zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel