Un accident de circulație grav a avut loc vineri noapte în sensul giratoriu de la Biserica Învierea Domnului din Lugoj.
Șoferița, fiica unui primar din Timiș, ua pierdut controlul volanului și a lovit sensul giratoriu după care mașina a rulat peste 10 metri drept într-o scară de bloc de pe strada N. Bălcescu. Cele două fete din mașină nu au fost rănite, însă autoturismul a suferit avarii destul de grave, pierzând instantaneu uleiul la locul unde s-a oprit.
La volan se afla fata primarului din Bethausen, Ioan Lihoni, pe care polițiștii au descoperit-o și băută, și cu mașina primăriei, potrivit Cetateanul.
„Polițiștii au procedat la testarea conducătoarei auto cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,76 g/l alcool pur în aerul respirat. Tânăra a fost condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei", a transmis pentru Cetățeanul Biroul de Presă al IPJ Timiș.
Conform martorilor, după impact cele două tinere au încuiat mașina și au plecat. În jurul orei 5 dimineața și-a făcut apariția și edilul din Bethausen care a luat numerele jos de pe autoturism și l-a ridicat de la locul accidentului. Mașina era luată în leasing de Primărie. Până în acest moment, urmele se mai văd pe asfalt. Au avut de suferit în calea bolidului Primăriei un stâlp, arbuștii și scările din fața blocului de pe strada Bălcescu.
Tânăra fiică de primar s-a ales acum cu dosar penal pentru conducerea autoturismului sub influența alcoolului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu