Fenomenul Pitești. Experimentul macabru din închisoarea comunistă

Tudor Curtifan / 12 Martie 2017 / 18:51
Salveaza PDF Print Comentarii
tortionari
tortionari

Dacă aruncăm un ochi peste crimele din închisorile comuniste avem obligația să zăbovim asupra macabrului experiment de la Pitești. Nicăieri în Europa nu a mai fost implementat cu succes un astfel de experiment. Un experiment bazat pe tortură permanentă care avea ca scop dezumanizarea totală a individului și distrugerea completă a personalității acestuia. 

Rândurile ce vor urma pot fi catalogate macabre, pot fi etichetate de o violență dusă la extrem sau sadism. Însă ele sunt reale iar sute de nevinovați le-au căzut victime. 

Despre sfinții închisorilor, despre martirii care au sfârșit în temnițele comuniste din România, despre deținuții politici, despre oameni simpli victime ale monstruosului regim totalitar s-au scris mii de rânduri. S-au scris și se vor mai scrie.

Dar ceea ce s-a întâmplat la Pitești între 1949 și 1952 face subiectul unei acțiuni de dezumanizare nemaiîntâlnită în istoria umanității (cu un impact asemănător doar în China), care a reușit să-și atingă scopul. La Pitești a început reeducarea. Ce a însemnat ea și cum se va desfășura va marca sute de vieți.

Fenomenul Pitești, pandemoniul închisorilor comuniste. Cum a început experimentul

Ideea experimentului îi aparține pedagogului sovietic Makarenko (1888-1939) expert în delicvență juvenilă. Teoria sa se baza pe utilizarea sistematică a torturii deținuților de către alți deținuți. Makarenko a murit în 1939 fără să afle vreodată că ideea sa va putea fi pusă în practică tocmai într-un spațiu în care un regim comunist nu era tocmai plauzibil.

Experimentul era bazat pe tortură neîncetată până ce reeducatorul care la rândul său a fost reeducat considera că respectivul deținut se transformase în omul pe care regimul îl dorea. Este important să înțelegem că în acest fel victima devine călău și își pierde calitatea de victimă.

Toată lumea devine vinovată, dar paradoxal toți sunt fără de vină. Experimentul se desfășura în secret și evident cu acordul Partidului, care era și inițiator. Dar pentru a-l implementa în închisori aveau nevoie de un grup din rândul deținuților fideli regimului. Aici intră în scenă demonicul Eugen Țurcanu.

Eugen Țurcanu, chipul luciferic prevestitor al morții

(w670) Tortionari

Țurcanu s-a născut în 1925 în județul Suceava. Era un om masiv, puternic, ambițios, inteligent și cu o dorință enormă de afirmare. Cochetează cu Frățiile de Cruce, organizații de tineret ale Mișcării Legionare, acțiune ce îi va influența întreaga existență așa cum vom arăta în cele ce urmează.

Rupe orice legătură și se dezice complet de legionari în momentul în care aceștia intră în ilegalitate. Imediat după 23 august se înscrie în Partidul Comunist unde începe să își clădească o carieră. Era bine văzut de organele locale, fiind unul dintre agitatorii de mase ai partidului.

În 1948, Țurcanu devine membru în Biroul județean de partid din Iași după care este trimis la București unde urmează cursurile unei școli de diplomați. Se remarcă prin studii excelente și prin rolul de informator pe care și-l asumă fără nicio remușcare. Urma să fie trimis la Berna, însă cariera sa politică se va prăbuși brusc.

În Frățiile de Cruce (organizație legionară), Țurcanu îl cunoaște pe Alexandru Bogdanovici, un legionar care nu se va dezice de Mișcarea Legionară nici după ce ea va intra în ilegalitate. Bogdanovici îl recunoaște.

Va exista o discuție între cei doi în care Țurcanu își reneagă cu vehemență trecutul. Se ajunge în cele din urmă la un consens. Țurcanu nu îi va denunța pe legionari poliției în timp ce Bogdanovici si anturajul său de legionari nu vor vorbi niciodată de trecutul său.

Totul se prăbușește la 15 mai 1948 când în una din desele nopți în care regimul făcea arestări în masă, sunt ridicați legionari din centrele studențești. Un student mărturisește totul Securității. A fost suficient pentru ca Eugen Țurcanu să fie arestat împreună cu tot lotul Bogdanovici. Țurcanu nu va ierta și nu va uita niciodată acest incident. Bogdanovici va muri la Pitești în timpul reeducării, de care se va ocupa personal Țurcanu. Alexandru Bogdanovici a rezistat la nenumărate schingiuiri și torturi iar în momentul în care a murit avea pancreasul rupt, intestinul perforat, toți dinții zdrobiți și nenumărate hemoragii.

''Cum îndrăznești banditule să înjuri un gardian? ''

Dar să ne întoarcem la Pitești și la Eugen Țurcanu. Deși i se promisese clemență la proces, lotul Bogdanovici e judecat de un tribunal militar și nu de unul comunist. Aceștia, care la rândul lor au judecat comuniști doreau o relație bună cu noul regim pentru a rămâne în funcții și ofereau adesea maximum de pedeapsă la articolul prevăzut.

Astfel Țurcanu este condamnat la 7 ani de închisoare. Din închisoare este dus să se întâlnească cu Nikolski, comandantul suprem al Securității care îi prezintă întregul experiment. Fiind de acord să îl conducă, își alege o echipă loială lui.

La jumătatea lui noiembrie 1949 în camera 4 Spital din închisoarea Pitești sunt aduși 15 tineri legionari și nu numai. Victimele erau și liberali, țărăniști, regaliști în genere orice altă persoană care nu îmbrățișa ideologia comunistă. Aici, în Camera 4 Spital cei 15 găsesc alți 15 deținuți – grupul Țurcanu – iar fiecare se apropie de unul din noii veniți. Însuși Țurcanu se apropie de cel ce va fi ales șef al camerei, Sandu Angelescu din Timișoara membru al unei organizații regaliste. Novici și lipsiți de precauție și prudență, aceștia se deschid în fața grupului Țurcanu cărora le comunică informații pe care au reușit în timpul anchetei să le ascundă și își exprimă îngrijorarea pentru cei de acasă care riscau fie arestați.

La 6 decembrie 1949 un gardian îi cere lui Sandu Angelescu să-și dea jos puloverul verde pe motiv că ''face pe legionarul''. Acesta îi spune că nu a fost niciodată legionar nici nu a fost acuzat de așa ceva, dimpotrivă, a fost arestat ca regalist. Gardianul insistă iar Angelescu se conformează, îi oferă puloverul într-o celulă rece și neîncălzită. După ce gardianul părăsește celula Angelescu îl înjură. În momentul următor Țurcanu se repede la el și îi aplică o palmă zdravănă. ''Cum îndrăznești banditule, să înjuri un gardian? ''.

S-a iscat o bătaie generală temperată de directorul Dumitrescu și de gardieni. A fost scos în față Angelescu, seful camerei care i-a comunicat directorului că în timp ce stăteau liniștiți au fost atacați de grupul lui Țurcanu. Directorul nervos țipă la Țurcanu care îi raportează imediat că face parte dintr-un grup de tineri reeducați ce și-au făcut o organizație, ODCC (Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste) care le-a propus acelor "bandiți" să renunțe la atitudinea și activitatea lor și să adere la organizație moment în care grupul lui Angelescu s-ar fi năpustit asupra lor.

Căpitanul Dumitrescu nemaivoind să asculte nimic dă ordin ca cei din grupul Angelescu să fie dezbrăcați, întinși pe cimentul rece și bătuți brutal cu răngi de fier și bâte de către gardieni. Trupurile lor însângerate au fost puse apoi la discreția grupului lui Țurcanu. Evident, totul a fost o regie.

Teroarea experimentului Pitești, puterea lui Țurcanu, nemărginită

(w670) închisoar

6 decembrie 1949 începe teroarea în Pitești. Puterea lui Țurcanu devine nemărginită, putea deschide oricând ușa de la celula și să solicite gardianului să-i aducă un deținut. Ceilalți deținuți și chiar gardieni i se adresau cu apelativul ''domnule''.

După demascarea experimentului (proces pe care îl vom prezenta în cele ce vor urma) partidul trebuia să găsească țapi ispășitori. A fost pus la cale scenariul potrivit căruia niște agenți legionari la ordinul liderului Mișcării Legionare, Horia Sima aflat în exil au încercat prin violență să compromită regimul și guvernarea comunistă. Au fost condamnați doar torționarii care au avut o legătură cu Legiunea. Țurcanu nu avea cum să scape. Moare executat la 17 decembrie 1954.

Reeducarea. Metodele îngrozitoare de tortură

Conceptul de reeducare, bineînțeles, se referă la tortură. La bătăi, la schingiuiri. Tortura se desfășura în permanență, cel a cărei reeducări era în curs se afla în aceeași celulă cu reeducatorul. 

Procesul de reeducare condus de Țurcanu și grupul său la Pitești avea patru faze.

Prima fază era demascarea externă. Deținutul trebuia să-și arate loialitate față de ODCC și partid spunând sub tortură brutală tot ce a ascuns în timpul anchetei. Era obligat să divulge toate complicitățile și orice legătură pe care o păstra cu cei de afară.

A doua fază era demascarea internă în care se urmărea demascarea persoanelor din închisoare. Studentul trebuia să-i divulge lui Țurcanu numele celorlalți deținuți care îl îmbărbătau îndemnându-l la prudență. Trebuiau divulgați anchetatori mai binevoitori sau gardieni care le mai făceau câte o favoare. Trebuie menționat că aceste două faze aveau un mare succes și ofereau rezultate mult peste cele obținute de Securitate în anchetele interne. Toate aceste informații erau trimise ulterior către Ministerul de Interne.

A treia fază era demascarea morală publică. Din acest moment deținutul era distrus psihic. Era obligat să profaneze tot ce avea mai sfânt de la familie, soție, părinți, Dumnezeu, pe el însuși. Era analizat cu atenție trecutul fiecăruia iar în baza acestor informații erau inventate cele mai monstruoase scenarii. Tatăl apărea ca un escroc, un bandit, fii de preoți erau obligați să povestească cu lux de amănunte scene erotice la care ar fi luat parte părinții lor chiar la altar. Nu lipsesc nici scenele de incest la care aceștia participă evident fictiv, împreună cu surorile sau mamele lor care sunt prezentate ca prostituate.

În ultima fază a reeducării deținutul e pus să conducă procesul de reeducare al celui mai bun prieten. Practic prin tortură devenea călăul lui. Oricâte infamii se inventau, Țurcanu nu era niciodată mulțumit.

Metodele incredibile de batjocură

Imaginația bolnavă a lui Țurcanu escaladează în momentul când vine vorba de studenți la teologie sau studenți credincioși. Unii erau ''botezați'' în fiecare dimineață. Mai exact erau scufundați cu capul într-un vas cu urină și fecale în timp ce ceilalți erau obligați să cânte sfânta slujbă a botezului.

Deținuții erau obligați să oficieze slujbe negre mai ales în săptămâna Paștelui. Textul sfintei liturghii era bineînțeles, pornografic. Studentul care juca rolul preotului era dezbrăcat în pielea goală, acoperit cu un cearceaf mânjit cu fecale iar la gât îi era atârnată o reprezentare a organului sexual masculin făcut din insecticid, săpun și pâine. Deținuții erau obligați în noaptea Învierii să sărute falusul și să rostească ''Hristos a Înviat''. Orice gest sesizat de Țurcanu care îți trăda sentimentele și emoția pe care experimentul trebuia să le distrugă, se sfârșea cu reînceperea reeducării de la zero.

În ceea ce privește tortura fizică, la Pitești s-a practicat toată gama de tortură posibilă: erau arse diferite părți ale corpului cu țigara, au existat deținuți cărora li s-au necrozat fesele și le-a căzut carnea, schingiuiri, bătăi până la inconștiență, dinți zdrobiți, unghii smulse în timp ce alții erau obligați să mănânce o gamelă cu fecale iar după ce vomitau li se înfunda voma în gât.

Sinucideri la Pitești

Arătând cele menționate mai sus, întrebarea dacă la Pitești au existat sinucideri este mai mult decât legitimă. Încercări de sinucidere au fost. Și au fost nenumărate, însă fără succes.

În celulă nu exista niciun obiect metalic, furculiță sau cuțit. Mâncarea era servită într-o gamelă pe care erau obligați să o apuce cu gura și fără să se ajute de mâini. Mulți au încercat să își sfâșie arterele cu dinții, să își zdrobească capul de pereți sau să manânce săpun însă erau de fiecare dată interceptați de către reeducatorii care îi supravegheau permanent. Totuși, a fost semnalat un singur caz de sinucidere.

Este vorba de studentul, Șerban Gheorghe de la Murfatlar care reușește să se arunce în gol de la etajul cinci în momentul în care deținuții erau duși la dușuri. Se întâmpla rar, circa o dată la două săpămâni și nu din motive de umanitate. De frică și pentru a preveni o molimă se organiza o sesiune de duș. Evident, după incidentul menționat a fost amplasată o plasă între etaje. Din acel moment Piteștiul nu a mai cunoscut nicio sinucidere. Doar lacrimi și strigăte disperate care implorau moartea.

Demascarea și prăbușirea experimentului

(w670) Tortură 

De la început trebuie semnalat faptul că succesul pe care macabrul experiment l-a avut la Pitești s-a datorat în întregime faptului că penitenciarul se afla în pustietate, departe de orice așezare. Procesele de tortură se puteau desfășura nestingherite, țipetele care nu se mai opreau ai celor torturați nu puteau fi auzite de nimeni. Poziționarea geografică, complet izolată a închisorii a garantat experimentului succesul.

Odată cu extinderea lui și la alte închisori a urmat prăbușirea. Studenți reeducați, acum reeducatori au fost trimiși la Canal, Gherla, la Târg-Ocna sau Ocnele Mari. Țurcanu deținea în continuare controlul întregului experiment. Prin închisori au început să circule zvonuri.

Ceilalți deținuți erau sfătuiți să se ferească de deținuții studenți. În special de deținuții studenți care le erau prieteni.

Un episod care merită semnalat și care anunță sfârșitul experimentului se petrece la Canal. Este vorba de moartea doctorului Simionescu care ocupase un post în guvernul Goga în 1938. El a fost arestat pentru contacte cu liderii țărăniști, având parte de o moarte brutală.

O astfel de crimă nu putea fi ascunsă, iar când soția sa a aflat a făcut un scandal la Ministerul de Interne. Cu toate că a fost arestată zvonurile s-au răspândit cu repeziciune. Pentru a evita ca un post occidental (''Vocea Americii'', BBC sau ''România Liberă'') să preia știrea, Ministerul de Interne a fost obligat să deschidă o anchetă (deși așa cum am arătat mai sus, el este inițiatorul). 

Pe motiv că Partidul vrea să le recompenseze meritele, torționarii sunt puși să-și povestească cu lux de amănunte toate crimele. Se strâng mii de pagini care evident după proces nu vor mai fi de găsit. Scenariul va fi următorul: torționarii erau agenți ai liderului legionar aflat în exil Horia Sima, care la ordinul acestuia au încercat prin violență și din pricina lipsei de vigilență a gardienilor, bineînțeles, regretabilă, să distrugă Partidul Comunist, orânduirea și guvernarea muncitorească a patriei. Au fost selectați torționarii care au avut vreo legătura cu Mișcarea Legionară (fie ea chiar și cea mai mică, cum este și cazul lui Eugen Țurcanu) restul reușind să scape. Scenariul era atât de fantezist încât s-a renunțat la promovarea lui prin aparatul de propagandă. Evident, în timpul procesului care va avea loc în secret, nu s-a pomenit nimic de organizația ODCC. Totul trebuia să pară ca o acțiune fascistă. Acesta a fost finalul macabrului experiment Pitești.

Ce a rămas în urmă

Tortura la care au fost supuși cei care au trecut pe la Pitești nu poate fi descrisă în cuvinte. Acțiunea de dezumanizare implementată asupra acestora depășește pragul rațiunii. 

Obligația pe care noi o purtăm este să amintim oricărei generații care va urma ”de fenomenul Pitești”.

Avem obligația de a nu uita! Și de a nu judeca! La Pitești toată lumea tortura și tortura și toată lumea era torturată. La Pitești iadul a coborât pe Pământ.

În închisoare Pitești, termenul de pandemoniu a luat naștere iar noi riscăm prin tăcere și uitare să devenim complici! 

Pitești 1949-1952

*****

Bibliografie:

Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești, Humanitas, 2008


VOTEAZA ARTICOLUL
   Pozitive: +1    Negative: 0

TOP STIRI CELE MAI...



comunicate de presa



Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Designed by PROGRAPHICS

Vezi versiunea de mobil a siteului

nxt.m