Elevul lui Ornette Coleman, Kirk Knuffke, în concert la București

Kirk Knuffke
Kirk Knuffke

Pulsul jazzului newyorkez se ia duminică, 28 mai, la concertul Kirk Knuffke – Lamplighter Trio de la ARCUB.

Pulsul jazzului newyorkez se ia duminică, 28 mai, la concertul Kirk Knuffke – Lamplighter Trio de la ARCUB. Evenimentul face parte din seria de concerte de jazz ARTIST IN RESIDENCE, program organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.

„Pentru concertul de la finalul lunii mai, voi fi la ARCUB să îl prezint pe unul dintre cei mai apreciați trompetiști de jazz ai momentului, Kirk Knuffke – un nume care apare constant în toate pollurile și articolele de jazz din New York din ultima vreme. Sunt încântat că am reușit să aducem acest trio la Artist in Residence”, declară pianistul și compozitorul newyorkez Lucian Ban, curator Artist in Residence.

Dacă anul 2015 îi aducea titlul de „Cea mai bună stea în devenire” într-un top al criticilor publicat de Downbeat Magazine, cele mai recente discuri ale sale, Lamplighter și Arms & Hands, îl poziționează pe Kirk Knuffke drept unul dintre cei mai captivanți și flexibili corniști ai scenei newyorkeze.

Influențat de numele iconice ale free jazzului din anii ’60 cu care studiază și cântă (Ornette Coleman, Art Lande, Ron Miles, Don Cherry), reprezentantul noului val al jazzului newyorkez, Kirk Knuffke este cunoscut pentru felul în care transformă jazzul într-o experiență palpitantă pentru public, pentru felul în care jonglează permanent între improvizație și swing. Cu Lampighter Trio promite aceeași instrumentație neașteptată. „Dacă vrei să fii luat prin surprindere și să asculți acorduri la care nu te-ai gândit până acum, vei găsi așa ceva în Lamplighter”, scrie Jazz Journal.

Cornistul vine la București alături de Bill Goodwin, bateristul care a cântat 40 de ani în formația lui Phil Woods și care a colaborat cu Dizzy Gillespie, Chet Baker. Descris de Kirk drept cel mai experimentat muzician cu care a lucrat, Bill Goodwin este unul dintre ingredientele succesului pe care tânărul Kirk Knuffke l-a înregistrat, ca lider de trupă, cu ultimele sale două albume. Basistul japonez Stomu Takeishi completează trioul Lamplighter, care va concerta la finalul lunii mai la ARCUB. Cu același gust pentru aventură în interpretare ca al jazzmanului Kirk Knuffke, Takeishi a lucrat cu Don Cherry, Dave Liebman și Butch Morris.

Cu un arsenal atipic de instrumente – cornet, chitară bas și tobe – Lamplighter Trio aduce la București un stil unic de jazz, groovy, vesel și extrem de surprinzător.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel