Ungaria a pregătit, după Brexitul, un ghid pentru investitorii care își mută afacerile în Europa. De la adresa fabricilor ungurești în căutare de comenzi până la facilitățile pe care le oferă fiecare consiliu local. Polonia așteaptă amarii investitori imobiliari care se retrag de pe Insulă. Terenul e ieftin, infrastructura rutieră la zi, birocrația sub control, economia în expansiune. Vorbim de afaceri de miliarde de euro, nu de câteva case speculate de samsari, ca la noi.
Ce putea spera România, după ce Anglia, contributoare importantă la fondurile europene, se desparte de Bruxelles? Să-și fructifice șansa de a găzdui una dintre cele două instituții comunitare din Londra: Autoritatea Bancară Europeană (EBA) sau Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
Nu este doar o chestiune de prestigiu, ci sunt beneficii economice concrete, legate de industria hotelieră și de servicii, plus un impact cultural și educațional semnificativ.
Argumente pentru a găzdui EBA sau EMA ar fi. Costurile de funcționare sunt de două-trei ori mai mici în România față de Spania sau Franța. Firmele occidentale își relocă în România capacități de producție, urmărind salariile mai mici, prețul mai redus al chiriilor sau al hotelurilor. Uniunea trebuie și ea să își scadă cheltuielile, pentru că bugetul se micșorează, după Brexit. Securitatea asigurată de țara noastră este un alt argument, într-o lume devastată de violență.
Nu mai amintesc argumentul moral: Uniunea pare a fi abandonat proiectul fondator, respectiv reducerea decalajelor între țările membre. Țările bogate încearcă să atragă mai multe resurse și să arunce mai puține firmituri țărilor sărace. Mutarea unei agenții din opulenta Londră în săracul București ar reprezenta o dovadă de coeziune care poate închide gura euro-scepticilor, tot mai vocali în estul Europei.
Evident, înainte de a aștepta să-ți pice mura în gură, trebuie să-ți deschizi orificiul respectiv. În primul rând, trebuie anunțată intenția și formulat un angajament. Spania a cerut deja sediul EMA, oferind o clădire în Barcelona. De ce nu acționează Bucureștiul?
Un guvern care vrea să reformeze salarizarea, să pună în operă un Fond suveran de investiții cu anvergură regională, să construiască un canal Siret-Bărăgan, plus două centrale nucleare, n-ar trebui să aibă o problemă cu găsirea/construcția unei clădiri de birouri. Un președinte care vorbește aceeași limbă cu Merkel ar putea să pună o vorbă bună la Bruxelles.
De ce nu se întâlnesc liderii politici, de ce nu se vorbește nimic despre acest proiect național? În mijlocul unui război pe viață și pe moarte, în anii 90, Puterea și Opoziția au reușit să ajungă la consens pe o temă majoră: aderarea la UE și NATO. Iliescu, Coposu, Roman, Rațiu, Constantinescu au încheiat Pactul de la Snagov, cu o miză uriașă. Acum, miza e mai mică. Faptul că Iohannis, Dragnea, Turcan, Nicușor Dan nici măcar nu-și propun ca România să intre în cursă arată cât de mici au ajuns liderii politici de azi.
Cel mai probabil, fiecare va încerca să dea vina pe celălalt: Dragnea pe Iohannis, că nu contează în Consiliul European, Iohannis pe Dragnea, că e corupt, toți pe Grindeanu, că nu a organizat etc. În loc să colaboreze pentru a câștiga împreună, se chinuie să-i atribuie celuilalt eșecul. Mult succes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
