Drum expres Piatra Neamţ – Bacău. Răzvan Cuc: E în linie dreaptă. Vom semna contractul

Răzvan Cuc
Răzvan Cuc

"Promisiunea făcută nemțenilor, că se va reabilita aproape toată rețeau de DN-uri din județ, se adeverește", transmite Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.

"Împreună cu domnul Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamț, am mers să verificăm modul în care se derulează lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale de pe teritoriul judeţului Neamţ.

În acest sens, am inspectat drumul naţional Piatra Neamţ - Bicaz, apoi am mers pe drumul naţional Bicaz - Poiana Largului, aflat în reabilitare, după care ne-am deplasat pe drumul naţional dintre Castelul de Apă şi localitatea Moţca, de la graniţa cu judeţul Suceava, a cărui reabilitare a început astăzi", transmite Răzvan Cuc pe pagina sa de Facebook.

Drumul expres Piatra Neamţ – Bacău este în linie dreaptă

"Eforturile noastre comune încep să își producă efectele: drumul expres Piatra Neamţ – Bacău este în linie dreaptă. La acest proiect a fost terminată evaluarea tehnică şi financiară, iar în câteva zile vom avea raportul. Mai avem de aşteptat 10 zile lucrătoare pentru a vedea dacă sunt contestaţii şi, dacă nu sunt, la începutul lunii octombrie vom putea semna contractul. Primele date preliminare ne arată faptul că obiectivul poate fi construit și în regim de autostradă, nu doar drum expres. Așteptăm soluția cea mai bună pentru acest obiectiv și pentru români.

Aceste lucruri nu sunt singurele pe care le-am propus și realizat pentru nemțeni: până la sfârșitul anului, datorită bugetului generos, alocat de către Guvern pentru investițiile în infrastructură, peste 90% din drumurile naționale din județ vor fi reabilitate de către CNAIR. Nemțenii trebuie să știe că în Guvernul României, prin doamna Prim-Ministru, Viorica Dăncilă, au un partener pentru toate proiectele lor", a mai transmis Răzvan Cuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel