Donald Trump: Brexit riscă să afecteze relaţiile comerciale Marea Britanie - SUA

Mihai Ciobanu / 31 oct 2019 / 20:45 Salveaza PDF Comentarii
Donald Trump
Donald Trump

Unele aspecte ale Acordului Brexit negociat de Guvernul Boris Johnson cu Uniunea Europeană ar afecta viitoarele relaţii comerciale dintre Marea Britanie şi Statele Unite, a afirmat joi seară preşedintele american, Donald Trump.

"Pentru a fi onest, acest acord, unele aspecte ale acestui acord, din cauza lor nu pot fi efectuate relaţii comerciale. Nu putem semna un acord comercial cu Marea Britanie. Sub anumite aspecte, suntem blocaţi, ceea ce ar fi ridicol", a declarat Donald Trump la postul de radio LBC, informează cotidianul The Guardian.

Donald Trump vrea semnarea unui acord comercial bilateral cu Marea Britanie după eventuala retragere a acestei ţări din Uniunea Europeană, transmite Mediafax.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a negociat un nou acord cu Uniunea Europeană, dar tratatul nu a fost încă aprobat de Camera Comunelor. Documentul prevede menţinerea provinciei britanice Irlanda de Nord în anumite mecanisme comerciale şi vamale comunitare. Uniunea Europeană a aprobat amânarea producerii Brexit până pe 31 ianuarie 2020.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24