Doi mineri care îşi desfăşurau activitatea în Exploatarea Minieră Lonea s-au electrocutat marţi, în timp ce efectuau lucrări electrice la un puţ din mină. Au suferit arsuri pe mâini şi pe faţă, iar în prezent sunt internaţi.
Un nou accident de muncă s-a petrecut într-o exploatare minieră din Valea Jiului. Marţi, doi mineri ai Minei Lonea au suferit arsuri pe mâini şi pe faţă, în urma unei electrocutări.
"Cei doi angajaţi au intervenit la un contactor de forţă de la un generator de curent de la puţul cu schip al minei Lonea. S-a generat un arc electric ce i-a surprins pe cei doi electricieni care au suferit arsuri pe ambele mâini şi pe faţă", a declarat Gabriel Petrescu, directorul Diviziei Miniere din cadrul EM Lonea, scrie gazetadedimineata.ro.
Accidentul a avut loc la suprafaţă, în clădirea puţului cu schip, înainte ca cei doi mineri să schimbe contactorul.
Potrivit medicilor, cele două victime au suferit arsuri de gradul al doilea şi au rămas internaţi în secţia de Terapie Intensivă - Chirurgie Plastică din Spitalul Petroşani, starea lor fiind stabilîă, potrivit managerului Alin Vasilescu.
Cauzele accidentului de muncă nu au fost elucidate până în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News