Președintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat duminică, într-o conferință de presă la Oradea, că Ministerul de Externe va lua toate măsurile legale, în baza hotărârilor Biroului Electoral Central, pentru buna desfășurare a votului în Diaspora.
"Știu că (Traian Băsescu, n.r.) a cerut demisia domnului ministru Corlățean. Nu am înțeles exact de ce îi cere demisia domnului ministru Corlățean. Premierul Victor Ponta a avut o discuție foarte clară la Ministerul de Externe. A spus că Ministerul de Externe trebuie și va lua toate măsurile pentru ca fiecare român din diaspora să poată să-și exercite dreptul de vot. Sunt absolut convins că Ministerul de Externe va lua toate măsurile în baza deciziilor, hotărârilor de la Biroul Electoral Central, pentru că BEC hotărăște care sunt regulile", a afirmat Liviu Dragnea.
Vicepremierul a subliniat că principala cauză pentru care s-a votat încet nu numai în diaspora, ci și acolo unde au fost mulți cetățeni pe listele suplimentare, a fost decizia BEC-ului de a se completa acea declarație pe proprie răspundere în fața membrilor din biroul secției de votare.
"Noi am solicitat, în timpul zilei de duminică, la Biroul Electoral din străinătate, să încerce ca în BEC să se scoată obligativitatea completării acelei declarații în interiorul secției și să se poată completa afară. Din momentul acela s-a fluidizat, pentru că și noi eram interesați ca votul să decurgă mult mai bine. După ce BEC-ul a luat acea decizie, pe la ora patru-cinci după amiază, lucrurile au început să meargă mult mai bine. Și sunt sigur că vor lua toate deciziile organizatorice pentru acest lucru", a menționat Liviu Dragnea.
În plus, a evidențiat acesta, în diaspora au votat mai mulți cetățeni, aproape dublu decât cei care au votat în turul unu în 2009. În ce privește înființarea mai multor secții de vot, Liviu Dragnea a spus că PSD ar agrea să se înființeze mai multe secții, se caută o soluție legală, dar există câteva articole în lege care nu permit acest lucru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu