Deturnare de milioane de dolari: Hackeri ruși, inculpaţi

Opt hackeri, în majoritate ruşi, au fost inculpaţi ân Statele Unite pentru deturnarea a milioane de dolari.

Pentru organizarea de sisteme complexe de publicitate falsă pe internet, care au generat prejudicii de zeci de milioane de dolari unor firme, opt persoane, în majoritate cetăţeni ruşi, au fost inculpate în SUA, a anunţat marţi Ministerul american al Justiţiei, citat de AFP.

Hackerii - cinci ruşi, doi cetăţeni din Kazahstan şi un cetăţean ruso-ucrainean - sunt acuzaţi în special de fraudă informatică, furt de identitate şi spălare de bani. Trei dintre ei au fost arestaţi în străinătate şi urmează să fie extrădaţi către SUA, dar ceilalţi sunt încă în libertate. 'Aceşti indivizi sunt acuzaţi de crearea unei structuri de publicitate online complexe şi frauduloase cu scopul de a înşela şi escroca societăţile care credeau că este vorba de activităţi reale, ceea ce le-a costat milioane de dolari', a subliniat într-un comunicat William Sweeney, director adjunct al Biroului federal de investigaţii FBI.

'Methbot'

Au fost destructurate astfel două reţele internaţionale de criminalitate informatică. Unul dintre mecanisme, denumit 'Methbot' şi care a funcţionat între 2014 şi 2016, a costat 7 milioane de dolari firmele care au cumpărat anunţuri publicitare online ce nu au fost însă văzute niciodată de internauţi.

Al doilea dispozitiv, care a operat în mod similar între 2015 şi 2018, a scos din buzunarul unor societăţi peste 29 de milioane de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel