Deputatul Nicolae Păun vrea decăderea din drepturi şi chiar închisoare pentru părinţii ce-şi pun copii să cerşească

tigani
tigani

Deputatul Nicolae Păun, liderul minorității rome,  lucrează la o lege de interzicere a cerşetoriei, una din prevederi stipulând decăderea din drepturi a părinţilor care îşi trimit copii la cerşit şi chiar ca aceştia să "meargă puţin pe la răcoare". În acest sens, el a precizat că vrea să depună această iniţativă legislativă până la sfârşitul lunii septembrie.

Întrebat care sunt motivele pentru care vrea să depună o iniţiativă legislativă privind cerşetoria, deputatul Nicolae Păun, reprezentat al minoritaţii rome în Parlament, a spus că aceasta a devenit un fenomen jenant şi de masă. “Motivele sunt multiple. În primul rând că cerşetoria a luat amploare, a devenit un fenomen jenant şi de masă, atât în România, cât şi în UE. În opinia mea, este o sursă de venit destul de consistentă, neimpozată şi care cel puţin nu face cinste inclusiv etniei pe care eu o reprezint în Parlament.

Aşadar, acest fenomen trebuie stopat. Am în lucru proiectul de lege privind interzicerea cerşetoriei, dar în primul rând mă gândesc că cerşetoria trebuie interzisă în mod categoric în faţa edificiilor importante, fie că vorbim de lăcaşe de cultură, de cult sau monumente istorice”, a explicat Păun.

“Persoanele majore care profită de pe urma copiilor trebuie să plătească rău şi foarte rău în sensul în care legea trebuie să-i pedepsească. Părinţii care cu bună ştiinţă beneficiază de copii trimiţându-i la cerşit trebuie decăzuţi din drepturi şi trebuie să suporte consecinţele legii în sensul în care trebuie să meargă puţin pe la răcoare să vadă cam cum stau lucrurile pe acolo”, a mai spus el despre ce prevede iniţiativa legislativă.

În acest sens, Nicolae Păun a spus că amenzile s-ar putea ridica în jurul sumei de 500 de lei, apreciind, în acest context, că eliminarea cerşetoriei ar putea elimina formele de reprezentare ale etniei rome : “regi, împăraţi, vrăjitoare, magie albă, magie neagră,  magia galbenă etc”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel