Imediat după suspendarea din Parlament Traian Băsescu a ieşit într-un ultim discurs la Cotroceni în care le spunea românilor că se vor vedea la referendum. În primele două săptămâni ale campaniei Băsescu a insistat ca românii să se prezinte la referendum, pentru că aşa este democratic. În decursul campaniei chiar a spus că are şanse să câştige referendumul prin susţinere populară. Traian Băsescu s-a răzgândit brusc şi a ales boicotul împreună cu PDL. Răzgândirea preşedintelui suspendat contrazice însă toate declaraţiile sale de până acum.
”Nu țin de scaun, dar ca și în 2007, când am atacat hotărârea de suspendare și acum am obligația ca președinte în fucție să epuizez toate soluțiile constituționale pentru descrierea, daca vreți, a unui abuz de exact de acelasi tip ca cel din 2007. Cu certitudine concluzia rămâne aceiași, megem la referendum”, declara Traian Băsescu, imediat după suspendare.
"Îmi doresc mult ca românii, indiferent de opinie să vină la vot, pentru a valida referendumul. Nu vreau să rămân preşedinte la masa verde. Fac un apel la români să vină la vot indiferent de opinie. Este important ca cetăţenii să demonstreze Europei că suntem europeni. Că nu cădem într-o campania a riscului de restauraţie", Băsescu îndemna oamenii să vină la referendum.
Întrebat de ce alege să fie laş, Băsescu a răspuns: "Nu am ales să fiu laş, am ales să acţionez în interesul naţional. Este opţiunea fiecăruia cum o va face. Cert este că nu eu am cerut un vot pentru mine. Eu mi-am câştigat mandatul de 5 ani în 2009. (...) Cei care vor să întrerupă mandatul constituţional au şi responsabilitatea să-i convingă pe români să vină la vot. Este obligaţia celor care au aprobat referendumul să probeze că au voturile necesare", a mai spus Băsescu.
Finalul acestui discurs al lui Băsescu s-a materializat cu decizia de a boicota referendumul. PDL şi Băsescu le vor cere susţinătorilor să stea acasă, după ce timp de două săptămâni au abordat valorile democratice ale unui proces de refendum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu