Cum poţi contesta o amendă după adoptarea noului Cod Rutier

amenzi
amenzi

Amânat de premierul Victor Ponta, proiectul noului Cod Rutier urmează să fie adoptat în ședința de Guvern de miercuri.  În condițiile în care consideri că ai fost nedreptăție de organul de Poliție, amenda o poți contesta.  

Victor Ponta vrea  introducerea de sancţiuni aspre prin noul Cod Rutier care să restricţioneze dreptul de a şofa în cazul celor care comit accidente grave soldate cu morţi, premierul referindu-se la cazul unei studente în vârstă de 19 ani care a fost lovită chiar pe trecerea de pietoni, marţi seară, pe bulevardul Iuliu Maniu din cartierul Militari, de un şofer care consumase băuturi alcoolice.

Cum poţi contesta  amenda

 În contestarea amenzilor de circulaţie pot fi invocate cu success (în funcţie de caz) următoarele texte de lege: OG 2/2001, Codul de procedura Civilă, Codul de procedura Fiscală, OUG 195/2002, scrie capital.ro.

Contestarea unui proces verbal prin care s-au stabilit amenzi rutiere se face la instanţă de judecată. Atacarea unei amenzi, adică a unui proces verbal se face prin redactarea unei plângeri. Pentru a realiza contestarea unui proces verbal nu este nevoie de prezenţa dumneavoastră, puteţi să trimiteţi prin poştă plângerea. Plângerea se adresează judecătoriei în a cărei raza teritorială a fost săvârşită fapta.

 Ce documente  trebuie să conţină plângerea

Plângerea trebuie să cuprindă descrierea faptelor şi referiri la textele de lege care va ajuta la anularea procesului-verbal de contravenţie.

Dosarul plângerii conţine 2 exemplare din următoarele acte:

- copie act de identitate

- copie proces-verbal de contravenţie

- plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei memoriu împotriva poliţistului, dacă este cazul.

Cu acest dosar vă veţi deplasa la Serviciul Poliţie Rutieră de pe lângă Inspectoratul Judeţean de Poliţie, unde îl veţi depune. Atenţie! Trebuie să primiţi o dovadă a faptului că aţi depus acest dosar.

 Termenul de depunere a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie este de 15 zile de la data la care aţi luat cunoştinţă de conţinutul procesului-verbal de contravenţie, adică de când aţi semnat procesul-verbal de contravenţie sau de când a ajuns prin poştă acasă la dumneavoastră. Dosarul împreună cu plângerea, va fi înaintat la judecătorie de către Serviciul Poliţiei Rutiere. Plângerea suspendă executarea, aşadar atâta vreme cât se judecă cazul nu există nici un titlu care să vă oblige să achitaţi amendă. La finalizarea procesului, după obţinerea anularii provesului-verbal de contravenţie, vă deplasaţi la Administraţia Finanţelor Publice cu hotărârea dată de instanţa şi faceţi dovada pentru anularea amenzii.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel