Vlad Mircea Pufu, membru al Comisiei pentru cultura si mass-media din Senatul Romaniei, a participat la dezbaterea „Bogățiile României din Diaspora!", organizata de DC Media Group, unde a vorbit despre cum putem exploata bogățiile culturale ale României.
Dezbaterea a vizat cele mai mari comunități de români din Diaspora, dar și țările unde există obiective de cultură importante și care au nevoie să fie cunoscute și sprijinite financiar sau logistic.
„Cum putem exploata bogățiile culturale ale țării noastre?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Eu cred că mai sunt foarte multe lucruri de făcut în domeniul cultural. Trebuie să înțelegem că cultura poate avea un aport foarte important la produsul intern brut, atâta vreme cât avem o politică publică serioasă din partea Ministerului Culturii, a Ministerului Turismului, chiar și cu aportul Institutului Cultural pentru faptul că doar dacă aceste trei instituții se reunesc, pot elabora niște proiecte cultural-turistice care pot pune în valoarea bogățiile culturale pe care noi le avem în România.
Din păcate, de multe ori, știm doar noi de ele.
Întrebarea este cum reușim noi să facem cât mai populare anumite destinații istorice din România, anumite destinații culturale. Cum reușim să trecem granițele României pentru că dacă vorbim de cultură și de turismul cultural, eu aș vedea că trebuie să dezvoltăm și să popularizăm mult mai mult în afară ca să putem aduce și să putem atrage turiști din afară.
La ora actuală, cel puțin în Europa, forma aceasta de turism cultural este una dintre cele mai prolifice în produsul intern brut al țărilor din Europa, dar și extracomunitare.
Asta înseamnă că știu să-și valorifice foarte bine toate obiectivele turistice. Sunt atât de minuțioși în creionarea acestor programe, îți fac trasee foarte bine puse la punct, cu repere orare, cu locuri de vizitat, cu recomandări foarte facile și poți de fiecare dată să te duci și să accesezi un astfel de program sau un astfel de obiectiv cultural la recomandare. Elimini orice bătaie de cap, elimini orice fel de stres care te-ar putea pune în imposibilitatea de a-ți mai desfășura vacanța liniștit și preîntâmpini orice astfel de problemă.", a spus Vlad Mircea Pufu.
„Te duci la hotel, te cazezi, ești abordat direct de la recepție dacă îți dorești să participi și la anumite programe sau trasee turistice. Vin, te iau cu microbuzul, te aduc cu ghid, cu masă, eventual cazare dacă ajungi un traseu de două, trei zile, totul este foarte bine elaborat și foarte bine angrenat într-un program astfel încât să îmbini utilul cu plăcutul, ca dintr-o asemenea vacanță să poți veni și cu o acumulare de cunoștințe.
Putem învăța din afară și putem aduce și în România astfel de programe. Cam asta ar trebui să facă Ministerul Culturii și împreună cu Ministerul Turismului să găsim și acea parte pragmatică a bogățiilor culturale pe care România le are.
De altfel, cred că România ar trebui să aibă un nou cod al Patrimoniului Național. Aici cred că mai sunt multe lucruri de făcut. Am văzut un prim draft. Nu știu cât de bine va fi el primit de către toți specialiștii din domeniu, pentru că aici este o diferență de viziuni. O viziune europeană care promovează, stipulează și ține foarte mult la arta europeană și ca obiectele de patrimoniu să aparțină întregii comunități europene, adică ca obiectele de patrimoniu să poată să circule foarte mult în Europa astfel încât ele să poată să-și facă un preț, o bursă, iar valoarea unui obiect de patrimoniu nu poate fi dată decât de jocul dintre cerere și ofertă.”, a spus Vlad Mircea Pufu la dezbaterea „Bogățiile României din Diaspora!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu