Copiii de la o creșă, agresați fizic și verbal de angajate: "Nu te mai suport deloc, nesimţitule"/ "Urâtul naibii"

Ema Apostu / 27 aug 2019 / 16:24 Salveaza PDF Comentarii

Educatoarea şi îngrijitoarea de la o creşă din Alba Iulia acuzate de părinţii unor copii că ar fi avut un comportament agresiv la adresa minorilor, atât fizic, cât şi verbal, au fost sancţionate.

Femeile au fost sancţionate cu avertisment scris, urmând să fie mutate temporar, pe o perioadă de 6 luni, la alte creşe din municipiu.

Aceeaşi sancţiune au primit-o şi două asistente medicale de la creşa în cauză.

"În urma analizei celor întâmplate şi a răspunsurilor primite de la angajaţii cercetaţi şi a martorilor audiaţi, comisia de cercetare disciplinară a propus, cu respectarea prevederilor Legii 53/2003 - Codul muncii republicat, 'Avertisment Scris'. Comisia a constatat că s-au încălcat şi prevederile Codului de conduită a personalului contractual, ca urmare a propus mutarea temporară a celor 4 persoane cercetate, pe o perioadă de 6 luni, la celelalte creşe din Alba Iulia astfel încât să nu îşi mai desfăşoare activitatea împreună", a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Alba Iulia, Robert Roman.

Propunerile comisie sunt definitive

 

Propunerile comisiei au fost aprobate de viceprimarul cu atribuţii de primar, Voicu Paul, şi sunt definitive, a menţionat acesta. Cercetarea disciplinară a fost demarată la Creşa nr. 2 Ampoi ca urmare a două sesizări depuse de doi părinţi la Primărie în data de 10 iulie. Părinţii au sesizat comportamentul neadecvat al unui educator puericultor, al unui îngrijitor copii, al unui asistent medical şi al unui asistent medical principal.

"Comisia a audiat persoanele implicate în această delicată situaţie, respectiv toţi angajaţii Primăriei Alba Iulia al căror comportament a fost reclamat. Persoanele care au depus sesizările au refuzat să-şi apere punctul de vedere şi să contribuie la desfăşurarea anchetei în ciuda invitaţiilor transmise prin corespondenţă cu confirmare de primire, dar şi telefonic", se susţine în comunicat.

"Nu te mai suport deloc, nesimţitule"

 

Cazul a devenit public după ce presa a fost sesizată, la începutul lunii august, că o educatoare şi o îngrijitoare ar fi avut un comportament agresiv la adresa minorilor, atât fizic, cât şi verbal. Au fost depuse şi plângeri la Poliţie, care a deschis un dosar penal, după ce s-a constatat că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

"Nu te mai suport deloc, nesimţitule", "Eşti o puturoasă", "De te ridici de pe saltea, te mănânc", "Când te-ai ridicat, cum te-am rezolvat", "Urâtul naibii", "Prostule", "Măgarul naibii", "Zăpăcitule", "Lasă piciorul jos, că o capeţi" sunt câteva dintre insultele care se aud pe o înregistrare făcută după ce o mămică a sesizat o schimbare în comportamentul băieţelului. Copiii au fost şi bruscaţi, auzindu-se cum plâng, iar drept pedeapsă unii ar fi fost ţinuţi închişi în baie.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24