Mariana Nicolesco: «Mulţumesc minunatului public brăilean, care n-a ţinut seama nici de ploaie, nici de tornadă, pentru a fi alături de noi»
Mariana Nicolesco: «Mulţumesc minunatului public brăilean, care n-a ţinut seama nici de ploaie, nici de tornadă, pentru a fi alături de noi»
Aplauze şi ovaţii pentru soprana Silvia Micu, pentru tenorul Ioan Hotea şi pentru maestrul acompaniator Alexandru Petrovici.
Nori negri năvăliseră ca un fluviu aerian deasupra Dunării, care parcă n-ar mai fi existat. Ploua şi furtuna violentă dobora copaci înalţi până şi în parcul din faţa teatrului în care urma să aibă loc Deschiderea Festivă şi Concertul Inaugural al Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée 2017. Şi totuşi, brăilenii n-au lipsit de la marele eveniment, plecând spre case după trei ore extraordinare, când urgia timpului se domolise, cu sufletele pline de bucurie.
Cântul a învins furia naturii, memoria legendarei soprane Hariclea Darclée fiind onorată şi de această dată în mod superlativ.
Strălucitoare ca întotdeauna, marea soprană Mariana Nicolesco l-a invitat în scenă pe Primarul Brăilei, domnul Viorel Marian Dragomir, care a subliniat importanţa acestei manifestări extraordinare - pe plan local, naţional şi internaţional - la care s-au înscris în acest an nu mai puţin de 200 de concurenţi din 19 ţări. După care s-a retras pentru a coordona eliminarea neajunsurilor create Brăilei de vijelie.
În numele brăilenilor şi în aplauzele generale, doamna Valeria Ursan, 90 de ani, mulţumeşte pentru tot ce le aduc acestora manifestările Darclée
Spre surprinderea generală, actriţa Wanessa Radu a dat citire unei scrisori emoţionante a unei brăilence de 90 de ani, doamna Valeria Ursan, prezentă din 1995 încoace la toate manifestările Darclée, mulţumind Marianei Nicolesco pentru tot ce a adus şi aduce brăilenilor. Marea artistă a invitat-o în scenă în aplauzele entuziaste ale audienţei.
Sub privirea atentă a Marianei Nicolesco, soprana Silvia Micu şi tenorul Ioan Hotea încântă publicul cu vocile şi cu arta lor
În Concertul Inaugural au strălucit în bijuteriile muzicale - Bellini, Rossini, Donizetti, Flotow, Delibes, Puccini şi Verdi - pe care le-au interpretat soprana Silvia Micu, laureată a Premiului I la ediţia 2015 a Concursului Darclée şi tenorul Ioan Hotea, laureat al Marelui Premiu Darclée acum doi ani, acompaniaţi la pian de maestrul Alexandru Petrovici.
Vocile splendide, linia de canto, virtuozitatea şi umorul protagoniştilor având-o pe Mariana Nicolesco alături de ei, au încântat publicul, care a salutat cu infinite aplauze performanţele excepţionale la care a asistat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu