Altceva asigură identitatea alegerilor prezidențiale din 2014. Cu excepția alegerilor prezidențiale din 2000, contactul nemijlocit cu alegătorii a înclinat balanța. Mâna pe care a strâns-o candidatul este cea care a pus ștampila Votat în dreptul numelui său.
În 1996, campania condusă de Traian Băsescu s-a bazat pe sute de acțiuni, pornite încă din luna februarie. Asta i-a adus lui Petre Roman 20%, enorm într-o epocă polarizată pe axa Iliescu-Constantinescu, fără acces la televiziune și fără internet. Procentele lui Roman au permis victoria candidatului CDR și i-au asigurat fostului premier a doua poziție în stat.
În 2004, Băsescu a alergat în toată țara, pentru a-și pune în valoare carisma. Incidentul cu copilul a avut loc la Ploiești, dar câte alte mitinguri nu au fost organizate în țară. Năstase, blocat la Guvern, nu a putut acoperi, în ultima lună de campanie, decât marile orașe și câteva sate. În 2009, Geoană a luat țara la pas, mașinăria PSD mobilizând alegătorii acolo unde nu reușea candidatul să scoată oamenii din case. De cealaltă parte, Traian Băsescu a folosit avantajele președinției. Și-a anunțat candidatura pe ultima sută de metri, după ce a profitat de cel mai mare buget de deplasări din istoria instituției prezidențiale, alergând de la Ziua Fermierului la Sâmbra Oilor și de la Sărbătoarea Orașului X la premiile revistei Y.
În 2014, niciun candidat nu pare a fi ”dotat” pentru interacțiunea nemijlocită cu alegătorii. Victor Ponta nu poate lăsa baltă Guvernul, în plus nici nu-l văd dând pe gât țoiul de palincă, în timp bate pe umăr alegătorul cu studii medii, din urbanul mic.
Crin Antonescu este un vorbitor de sală, care poate străluci, eventual, la un miting sau două. Pentru asta, oamenii trebuie scoși din case, cărați cu autobuzul, trebuie să stea două ore în picioare... cam mult efort pentru un discurs pe care l-au auzit și la televizor. Era mai eficient să meargă un candidat la Ziua comunei, să se amestece prin cei veniți spontan la petrecere, dar nu mai este timp pentru asta. Au rămas 24 de săptămâni până la alegerile prezidențiale. Nu sunt destule sărbători gen Sâmbra Oilor, ca să ajungă la toți candidații. Fiecare ar trebui să ”rezolve” două județe pe săptămână. Unde mai pui că nici în 2009 nu l-am văzut pe Antonescu în piețe, bătând cuba cu alegătorii.
Elena Udrea nu a excelat, nici ea, la capitolul interacțiune cu masele. Despre Predoiu sau alți pitici din sondaje nu are rost să vorbim, la capitolul carismă. Nici în piață, nici la televizor.
Principalii candidații au, însă, antrenament în războiul pe sticlă. Pentru alegerile prezidențiale din 2014, lupta se va da la televizor. Chiar dacă, pentru prima dată în istoria electorală, internetul are un rol dominant în difuzarea informației, televiziunea este cea care îți aduce candidatul în casă. Nu la colțul străzii, cum îl aducea campania, până acum. De aceea, lupta pentru controlul televiziunilor este atât de înverșunată și de aceea nu va fi exclus niciun mijloc pentru a o câștiga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
