China: Amenințare cu sinucidere în grup pentru revendicări salariale

factoryworker
factoryworker

Salariații unei firme care aparține unui subcontractant Microsoft din China amenință să se sinucidă în grup în cazul în care disputa privind salariile nu va fi rezolvată.

Salariați ai unei uzine din Wuhan, China, care produce jocuri video Xbox pentru compania Microsoft au ales o formă bizară de protest pe fondul unei dispute salariale.  Potrivit presei chineze, protestatarii au amenințat cu sinucidere în grup dacă problemele salariale nu vor fi soluționate.

Microsoft şi Foxconn, proprietarul uzinei chineze, au lansat anchete proprii în acest caz, informează CNN.

"Microsoft tratează cu seriozitate problemele privind condiţiile de muncă din uzinele sale şi investigăm acest caz", anunţă compania.

Uzina Foxconn - care produce dispozitive electronice și pentru companii și pentru Apple - a confirmat doar existența  protestului la Wuhan, precum și faptul că acesta s-a încheiat.

Se pare că Foxconn a luat, în 2010, decizia de a majora de două ori salariile muncitorilor de la o altă uzină dintr-un alt oraș, Shenzhen, după ce au fost raportate mai multe sinucideri în rândul angajaților.

Angajaţii unui subcontractant Microsoft din China ameninţă cu sinuciderea în grup în semn de protest

Angajaţi ai unei uzine chineze care produce jocuri video Xbox pentru compania Microsoft ameninţă să se sinucidă în grup pe fondul unei dispute salariale, informează presa chineză.

Angajaţii unui subcontractant Microsoft din China ameninţă cu sinuciderea în grup în semn de protest (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

CNN nu a putut confirma informaţiile din surse independente, dar Microsoft şi Foxconn, proprietarul uzinei, au lansat anchete proprii în acest caz, citată de CNN."Microsoft tratează cu seriozitate problemele privind condiţiile de muncă din uzinele sale şi investigăm acest caz", anunţă compania.
Foxconn - un subcontractant chinez care produce dispozitive electronice pentru companii precum Microsoft şi Apple - a confirmat doar că a existat un protest al angajaţilor de la uzina din Wuhan, protestul încheindu-se.Foxconn a majorat salariile de două ori, în 2010, la o uzină din oraşul chinez Shenzhen, după o serie de sinucideri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel