Cele mai citite

Chevron l-a numit pe Răzvan Mitroi în funcția de consilier pe comunicare

mitroi

 Răzvan Mtroi, fost manager de proiect la Antena 3 și fost redactor-șef la Digi 24, a fost numit consultant în comunicare pentru Chevron, companie de exploatare a gazelor naturale. Acesta se va ocupa de strategia de comunicate a companiei.

 Răzvan Mitroi are un contract semnat pe doi ani, scrie paginademedia.ro. „Am aplicat pentru un post scos la concurs, nu am fost contactat. Am depus cv-ul pentru că cei de la Chevron căutau un jurnalist cu experiență în presă și contacte în media”, a declarat Mitroi pentru sursa citată.

 Răzvan Mitroi a fost project manager Antena 3 încă de la lansarea staţiei de ştiri. A făcut o pauză de aproximativ un an, în perioada 2005-2006, când a fost redactor-şef al ziarului Adevărul. Din 2009, a fost project manager la Financiarul, cotidian economic închis de Intact în 2011. Din ianuarie 2012, Mitroi a fost, pentru scurt timp, redactor-șef la Digi 24. De asemenea, Răzvan Mitroi a petrecut ani buni în redacția ziarului Adevărul, pe vremea când cotidianul era condus de regretatul Dumitru Tinu. După spargerea Adevărului, în 2005, acesta a ocupat un post de conducere în redacție, după care a plecat la Antena 3.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce variantă considerați acum ca fiind cea mai bună pentru România?
Guvern PSD - UDMR
Guvern minoritar PNL - USR
Alegeri anticipate
Trimite răspunsul
x close