Cătăniciu (ALDE): Tupeul este transmisibil. Politicianul iese la iveală

Steluta Cataniciu
Steluta Cataniciu

Deputat Steluța Cătăniciu, prim-vicepreședinte ALDE, a spus că tehnocrații se transformă, pe zi ce trece, în politicieni.

"Ultimele săptămâni au scos la iveală un lucru pe care cu toții l-am putut observa – tehnocrații încep o campanie de radicalizare a românilor împotriva tuturor celor care îi critică sau care scot în evidență incompetența și eșecul lor. Motivele pot fi lesne de înțeles dacă urmărim evoluția discursului și a acțiunilor miniștrilor tehnocrați. Ele sunt strâns legate de apropierea campaniei electorale și de deschiderea PNL și a altor partide către acești miniștri în lipsă de cadre cu care să se prezinte la parlamentare

Tehnocrații devin tot mai mult niște oameni politici dornici de afirmare, lucru evident prin declarațiile lor și disputele pe care le au cu oamenii politici. Avem deja trei exemple celebre: doamna Prună și domnii Irimescu și Ghinea. Acestora li se mai adaugă încă un așa-zis tehnocrat și anume ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandru, care și-a găsit de cuviință să câștige o brumă de capital electoral și să intre în atenția partidelor din România printr-un atac la președintele Senatului. Doamna ministru, a cărei activitate mărturisesc că nu o cunosc, iar în situația mea garantez că sunt mulți români, în loc să se preocupe de problemele reale ale Românilor, de problemele sociale care necesită să fie abordate de acest ministru, preferă să își arate veleitățile de om politic", a zis Steluța Cătăniciu.

"Tupeul văd că este transmisibil în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș. Violeta Alexandru face parte dintr-un guvern care s-a lăudat că a redus birocrația, că românii nu vor mai trebui să treacă prin sute de proceduri pentru a obține un document. Efectul debirocratizării guvernului Cioloș este același ca al întregii guvernări: eșec. Aș dori ca miniștrii tehnocrați să se preocupe mai mult de problemele reale ale românilor, să își vadă de guvernare în perioada care a mai rămas din mandat și nu să se angreneze în războaie politice. Însă, dacă vor să dea tehnocrația pe politică să ne anunțe și pe noi, pentru a ști cum punem problema în privința guvernului, deoarece nu poți să spui că ești tehnocrat atunci când tu ai aspirații politice. Aștept cu interes ca doamna ministru să ne spună cât a mai rămas tehnocrată și cât este implicată politic, deoarece postările pe Facebook arată că politicianul iese la iveală, iar tehnocratul dispare... dacă a existat vreodată!", a mai zis deputatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel