Are doi candidati prezidentiali. E bine? E rau? Asigura aceasta situatie un potential sporit pentru startul campaniei prezidentiale? Sau, dimpotriva, acest binom al candidaturilor risca sa buimaceasca electoratul? Sau chiar, Doamne fereste, sa rupa partidul? Si ce se intampla in cealalta parte, la PDL? Ramane Catalin Predoiu singurul candidat potential sau, asa cum a sugerat Vasile Blaga, va avea si el un coechipier? Pana la urma, in acest fel, sunt sporite sansele dreptei de a castiga fotoliul de la Cotroceni?
De la bun inceput, precizez - si nu cred ca are cineva de gand sa ma contrazica – faptul ca, orice partid care isi propune sa-si consume intregul combustibilul pentru Palatul Cotroceni, la prezidentiale, savarseste o eroare fatala. Prezidentialele nu pot reprezenta un scop in sine. Ele sunt o etapa, e adevarat importanta, a luptei pentru putere. Dar scopul cel mai inalt al unui partid politic este acela de a aduce satisfactie cetatenilor si de a ajunge sa construiasca o majoritate, pentru a asigura o buna guvernare. Oricine sacrifica partidul politic si, apoi, electoratul si, in ultima instanta, sperantele cetatenilor, pentru a pune mana pe Palatul Cotroceni, comite, nici mai mult, nici mai putin, decat o crima politica.
Intelegand astfel lucrurile, sa ne intoarcem la partidele de dreapta pentru a vedea cum anume poate functiona acest segment al unificarii care vizeaza un candidat sustinut, in comun, la prezidentiale. Se aude ca PNL, anterior fuziunii cu PDL, il va absorbi pe domnul Mihai Razvan Ungureanu. Am folosit riguros termenii, intrucat, aici, este mai degraba vorba de o persoana decat despre un partid. Numai ca persoana se doreste a fi prezidentiabil. Si, cum-necum, nu sta chiar rau in sondaje. Asadar, teoretic cel putin, am avea, in viitorul imediat, trei candidati si, apoi, ascultandu-l pe Blaga, vor fi cinci. Dintre toti acestia va trebui ales unul. Cum?
O teorie, din ce in ce mai intens vehiculata, este efectuarea unei cercetari sociologice. Biroul Politic National al PNL a si discutat despre un termen. Trei saptamani. Au si trecut cateva zile. Intre timp, comisiile desemnate pentru a negocia fuziunea au vehiculat un termem mai strans. De doar doua saptamani. Si in acest caz au trecut cateva zile. Cu toata autoritatea pe care mi-o confera statutul meu de analist care, timp de douazeci si patru de ani, aproape zi de zi, a facut estimari si prognoze, lucrand frecvent impreuna sau alaturi de institutele de cercetare de piata – si cele mai multe prognoze s-au si adeverit – lansez, in deplina cunostinta de cauza, afirmatia ca, o cercetare de piata de o asemenea importanta este exclusa intr-un interval de timp atat de scurt. Nici macar un sondaj corect nu poate fi facut. Si asta cu atat mai mult cu cat, deja se vehiculeaza idea ca o parte din sondaj sa fie rezolvat prin telefon. Dar sa fiu eu singurul care cunoaste acest abc al cercetarilor de piata? Este exclus. Si, atunci, ajung la o concluzie care ma face sa tresar. Si anume ca, asa-zisa cercetare de piata nu este decat un instrument de manipulare. Victimele pot fi staff-utile partidelor. Activistilor. Propriul electorat. Si, daca se poate, si a cetatenilor Romaniei. Mergand mai departe pe firul logic, reiese ca, de fapt, candidatul dreptei este cunoscut. E stabilit aprioric. Cine este acesta?
Daca judecam in functie de puterea electoratelor si de rezultatele consemnate, pana in prezent, si daca facem un grafic la nivelul unui copil de scoala elementara, vom constata ca, in final, PNL si PDL, cu sau fara Forta Civica, vor avea un candidat liberal. Dar cine este acesta? Este Klaus Iohannis noua stea a opozitiei de la Bucuresti? Sau Crin Antonescu, cel care a incasat-o, la greu, in ultimii ani tocmai fiindca urma sa candideze, din partea PNL si a USL, la prezidentiale? In functie de ce criterii apreciem potentialul celor doi jucatori?
Exista un criteriu static. De ce intentie de vot se bucura, in acest moment, fiecare dintre cei doi potentiali candidate? Exista apoi un criteriu dinamic. Cum evolueaza aceasta intentie de vot pe parcursul unei perioade anumite de timp? In sus? In jos? Ce previzionam in functie de evolutia probabila a fiecaruia dintre actorii politici? A unui Klaus Iohannis ales, cu o larga majoritate, presedinte al celui mai important partid de opozitie si a unui Crin Antonescu care, facand un unic gest de onoare, s-a autosanctionat pentru rezultatele slabe de la europarlamentare, care nu au fost doar ale lui, ci si ale partidului, a demisionat din functia de presedinte si a refuzat sa mai candideze pentru ea la congres. Cum se va misca, in viitor, increderea in cei doi, admitand ca niciun dintre ei nu va comite erori semnificative?
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
